Idolul Noroc

254

Am văzut pe unele pomelnice pe care le aduceţi, că pomeniţi de dracul Noroc, zicând: „pentru norocul fetei, pentru norocul baiatului, pentru norocul familiei”. Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic? Voi ştiţi cine a fost noroc? Cel mai mare demon, care a secerat miloane de suflete. Voi vedeţi că până la venirea lui Iisus Hristos, China, India, Japonia şi Insula Java şi atâtea sate se închinau la idoli, la diavoli, lui Brahma, lui Buda, lui Krishna, lui Zoroastru şi la toţi dracii? Voi ştiţi că până la venirea Domnului, oamenii sălbatici şi nebuni pentru fiecare păcat aveau un zeu?

Marte, zeul războiului. Când aduceau statuia lui, îndată trebuia să se facă război, să omoare cât mai mulţi oameni, că aşa-i plăcea.

Venera, zeiţa discordiei. Când îi aducea statuia, trebuia ca toţi să se sfădească şi să se bată, că aşa-i plăcea zeiţei discordia.

Nemfis, zeiţa frumuseţii. De-acolo ne-au rămas cerceii şi podoabele femeieşti. Când o aduce, îi punea cercei de aur, îi punea în nas verigi de aur, îi punea mărgele de aur, şi toţi trebuiau să fie pudraţi, cu zorzoane şi cu inele şi cu cercei şi să joace în faţa ei. Că aşa-i plăcea zeiţei Nemfis.

Apoi Afrodita, zeiţa desfrâului. Îi aducea statuia ei şi o trăgeau într-o pădure deasă şi acolo bărbaţii cu femeile făceau cele mai mari urgii înaintea ei, că aşa îi plăcea ei, desfrâul şi urgiile. Era Neptun, zeul apelor, Uranus, zeul pământului.

Era şi Moloh, zeul fericirii, la romani, la sumerieni şi la cartaginezi. Cum era acest zeu Moloh sau noroc, cum îi zicem astăzi? Îi purta statuia într-o căruţă cu două roţi, făcută din aramă sau din argint. În spatele zeului Noroc avea un cuptor de aramă şi în faţa lui o tigaie de aramă; şi-i dădea foc lui Noroc pe la spate până se înroşea şi tigaia şi el. Popii lui purtau în mâini nişte securi mari, ascuţite.

Ce jertfă primea Noroc? Numai copii sugari de la mamele lor. Vedeau în satul tău, de unde eşti tu. Trăgeau căruţa lui Noroc cu tigaia roşie, înfierbântată şi strigau, bătând din palme: „Cine vrea să aibă noroc, să aducă jertfă lui Noroc! Cine vrea să aibă noroc, să aducă jertfă lui Noroc!… ”Atunci nebunele de femei ziceau una alteia: „Cumătră, îţi dai copilul?” „Îl dau, ca să am noroc!”

Lua muierea copilul de la ţâţă, îl dădea în mâna slujitorului idolesc, îl tăia bucăţi şi îl punea în tigaia lui Noroc să se frigă. Până la 40-50 de copii punea odată în tigaia aceea. Mirosea în urma lui numai a friptură de copii proaspeţi.

Aşa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor în fundul iadului! Acolo stau în vecii vecilor că au dat jertfă lui Noroc.

Voi nu vedeţi ce zice Isaia? „Vai de cei ce fac masă dracilor şi aduc jertfă lui Noroc”. Şi voi, creştinilor, scrieţi noroc pe pomelnic. Vai de mine! Mare nebunie, mare rătăcire! N-ai pe Dumnezeu? Pui pe dracul Noroc?

Numai ce auzi pe beţivi la crâşmă zicând: „Hai noroc, cumătre!” Uneori vezi creştini pe drum că se salută: „Hai noroc, vecine!” Dacă l-ai înteba cine-i Noroc, nu ştie, dar ştie să-l pomenească.

Mai chemi pe dracul Noroc după atâtea mii de ani? Te închini la satana? Bună seara, mătuşă!” Când zici „bună ziua”, arăţi că Dumnezeu e bun.

Vă rog să nu-l mai puneţi pe pomelnicele voastre şi nici să nu-l mai pomeniţi pe idolul „Noroc”!

„Ne vorbește Părintele Cleopa Ilie”, Volumul  7, p. 68-70