Hramul bisericii „Sf. Ecaterina, Gheorge şi Modest“ din Galaţi

235

Şi anul acesta, la pomenirea  Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina, biserica gălăţeană ocrotită de Sfinţii Mucenici Ecaterina, Gheorghe şi Modest, s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor care a participat la hramul bisericii parohiale.

Manifestările pastoral-misionare au debutat în ajun prin săvârşirea slujbei Vecerniei unită cu Litia şi a continuat în ziua hramului, cu oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi, în prezenţa Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

La slujbă au participat credincioşi de toate vârstele din municipiu, profesori şi oameni de cultură dar şi elevi ai şcolilor aflate pe teritoriul parohiei.

După cuvântul de învăţătură rostit de către ierarhul Dunării de Jos, a fost oficiată o slujbă de mulţumire şi parastasul pentru ctitorii şi credincioşii trecuţi la Domnul.

La final, cei prezenţi au fost invitaţi la tradiţionala agapă frăţească, pentru evenimentul de astăzi fiind pregătite şi pachete cu alimente destinate persoanele bolnave, singure şi nedeplasabile, aflate în evidenţele speciale ale parohiei.

Biserica actuală datează din 27 octombrie 1929, fiind construită, cu binecuvântarea Episcopului Cosma Petrovici, al Dunării de Jos, sub directa îndrumare a părintelui Ioan Diaconescu, ce fusese transferat de la parohia Chilia Nouă, la insistenţele credincioşilor din zonă. Cutremurele din anii 1940 şi 1977 au deteriorat grav biserica, ceea ce a dus la începerea unor ample lucrări de restaurare în 1983, lucrări reluate după 1990, prin purtrea de grijă a părintelui Alexandru Teodosiade, sub directa îndrumare a chiriarhului Dunării de Jos.







Sursa: www.edj.ro