Gânduri de toamnă… (Dă-ne Doamne, ”agitația noastră” cea de toate zilele!…)

31

Frunze ruginite ce încă mai cad… Frig, aglomerație, semafoare. Din loc în loc drumuri deviate, reparații, indicatoare. O damă se rujează în mașină în timp ce stă la stop. Un alt domn își schimbă cămașa, tot în mașină. Semaforul încă e roșu. Cineva trimite SMS-uri. Un cățel dă din coadă și scoate limba mare-mare într-o altă mașină. Un bebeluș stă încorsetat în scaunul său special. O bătrână pășește încet pe trecerea de pietoni, agățată de un baston. Chipuri încruntate, buze ce tremura a … rugăciune. Într-un colț al străzii zace tăcută o altă biserică bătrână, deschisă. Unii o văd cu coada ochiului și își fac în grabă cruce cu limba în cerul gurii. Mulți se prefac că nu o văd. Și ea se roagă pentru toți, până la sfârșit, e fidelă…

Tramvaiul șerpuiește drumul cotidian și ne înveșmântează auzul cu alte graiuri ascuțite, grave chiar. Țipete. Câinii maidanezi privesc lung trecătorii. Un cerșetor cere milă prin ochii de porumbel. Cineva își șterge nasul cu dosul palmei pentru că nu are batistă, un altul scuipă ce nu trebuie scuipat. O femeie tușește sec și mult. Telefoanele mobile sună. Oamenii cumpară ziare și pâine proaspătă. Înjurături. Gânduri balcanice, merge așa. Tinerii se provoacă la glume nesărate. Studenții aleargă grăbiți la cursuri și seminarii și visează. Ochii mai au încă luminițe. Birocrația își urmează circuitul. Totul funcționează. Roboțeii sunt la locurile lor și execută toate comenzile ce le-au învățat.

Hristos privește blând și îi curge o lacrimă… Oare cine I-o mai șterge?! Da, potirul… O maică se roagă… În Catedrală un preot spovedește. Mă doare durerea!

Sunt în Cetatea Moldovei, exist, sunt viu! Ah, Sfântă Cuvioasă Parascheva, cea mult milostivă împrăștie și astăzi Oxigen, și mâine…și poimâine…până la buza mormântului!…

Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține cuvinte, multă iubire…, Iași, Edit. Pim, 2013, p. 201-202