Frica de Dumnezeu şi frica „lumească”

62

Frica de Dumnezeu şi frica „lumească” nu sunt două atitudini deosebite prin natura lor, ci sunt una şi aceeaşi atitudine fundamentală a omului, însă îndreptată spre ţeluri diferite.

Acest lucru iese limpede din învăţătura Sfinţilor Părinţi, care arată cum una o exclude pe cealaltă: dacă ţi-e teamă de ceva din lume înseamnă că nu ţi-e frică de Dumnezeu; şi, dimpotrivă, cel care se teme de Dumnezeu n-are frică de nimic: „Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stăpânul său. Dar cel ce nu se teme încă de Acesta se teme şi de umbra lui”, scrie, de pildă, Sfântul Ioan Scărarul.

 

De aceea, Sfinţii Părinţi spun că teama ca patimă este înlesnită de „lipsa de rob a sufletului”, la care ajunge omul când nu are Duhul cel dumnezeiesc sălăşluit în sufletul său: „…m-am temut, căci sunt gol”, spune Adam după ce a călcat porunca (Fac. 3, 10).

Din Jean Claude-Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, p. 189