„Fiul meu, foloseşte bine timpul!”

75

Timpul, ca şi viaţa, sunt daruri de la Dumnezeu, care au o importanţă
covârşitoare pentru om. Şi păgânii cunoşteau valoarea timpului.

Seneca spunea că „timpul nu se poate preţui”. Dar cei care au cunoscut bine
valoarea timpului au fost sfinţii. Timpul este preţios ca şi Dumnezeu însuşi, pentru că un
timp bine întrebuinţat de către om, îl poate dobândi pe Dumnezeu. Timpul este o comoară
a vieţii pământeşti de care depinde veşnicia omului: rai sau iad, fericire sau nefericire.

Ce n-ar da osândiţii iadului, dacă ar fi posibil, pentru câteva zile sau ceasuri
de trăit pe pământ, pentru că ar trăi după poruncile lui Dumnezeu şi s-ar mântui; cei din
rai, dacă ar fi posibil să mai trăiască cât de puţin pe pământ, ar trăi o viaţă şi mai curată,
şi mai plăcută lui Dumnezeu pentru a putea dobândi o fericire mai mare decât aceea pe
care o au acum.

Iar tu, omule, cu ce-ţi petreci vremea? Ţi-ai petrecut până acum vremea după
voia lui Dumnezeu? Gândeşte-te că vremea viitoare nu-i în puterea ta, ci în puterea lui
Dumnezeu. Numai prezentul este al tău, deci foloseşte -l cum trebuie, făcând numai voia
lui Dumnezeu, adică făcând numai bine. Pentru ce să-ţi pui nădejdea în viitor, când tu nu poţi stăpâni nici timpul de mâine? Astăzi eşti sigur că trăieşti, azi este timpul tău, mâine
numai Dumnezeu ştie.

Nu uita că de viaţa aceasta scurtă şi vremelnică, de felul cum vei întrebuinţa
timpul ei, depinde viaţa cealaltă, fără de sfârşit. Nu amâna nici o zi. Pregăteşte-ţi bine
veşnicia, printr-o viaţă trăită după cuvântul lui Dumnezeu. Nu sacrifica eternitatea pentru
vremelnicie, ci foloseşte bine vremelnicia, pentru a dobândi fericirea cea veşnică.

Protos. Nicodim Măndiță, Drumul Crucii, edit. Bunavestire, Bacău, 1999, p. 5