Fiul cel nerecunoscător

146

Spunea unul din cei adunaţi acolo:

„Aţi auzit ce-a făcut acel fiu nerecunoscător?” Şi povesti aşa:

– „Cu toate că tatăl său l-a iubit peste măsură de mult şi l-a încărcat cu toate bunătăţile, el l-a asuprit mereu, până ce acum l-a legat, l-a bătut şi l-a alungat din casă, scuipându-l şi batjocorindu-l…”

Toţi cei de faţă, într-un glas, strigară:

– „Împotriva unui asemenea fiu, ar trebui să sărim toţi – şi să-l ucidem cu pietre.”

Un credincios, care tăcuse până atunci, grăi:

– „Drept e, asemenea faptă este spre pedeapsă, – dar, iubiţii mei, mai înainte de a lua piatra să dăm în el cred că ar fi bine să aruncăm asupra noastră înşine.”

Miraţi, ceilalţi întrebară:

– „Cum? De ce?”

Omul răspunse cu durere:

– „Fiindcă şi noi avem un tată care ne iubeşte peste măsură şi ne încarcă cu toate bunătăţile, şi la fel ca fiul cel nerecunoscător facem şi noi: Îl asuprim, Îl batem, Îl legăm, Îl scuipăm şi-L alungăm prin faptele noastre. Este, ştim prea bine, Domnul nostru Iisus Hristos, ai cărui fii nerecunoscători suntem noi… Aşa că, mai întâi, asupra noastră piatra…”

Cei de faţă căzură în grea tăcere, ţinându-şi capetele aplecate şi încruntându-şi frunţile.

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti