Fără Dumnezeu nu există viață, căci Dumnezeu este Dragoste

37

Părintele Tadei/ Cu adevărat, noi, oamenii, când ne rugăm, săvârșim pravila fără lucrarea întregii noastre ființe. Și această pra­vilă este pentru noi doar de formă. Așadar, din punctul nostru de vedere sântem împrăștiați și, probabil, aceea nu este (o rugăciune) în duh și în adevăr – ne rugăm cu trupul și cu buzele, și rostim cuvintele, dar ființa noastră este, de fapt, în altă parte. Atenția s’a abătut cu totul pe alt plan, nu stă la cuvintele rugăciunii pe care o rostim. De aceea Sfinții Părinți spun că înaintea rugăciunii trebuie să stea de strajă purtarea de grijă a omului. Când ne rugăm fără atenție, atuncea nu ne rugăm nici în adevăr, nici în duh, nici cu gândul nu ne rugăm. Dar când sântem atenți și știm ce cerem când ne rugăm, atunci atenția în noi este adunată asupra cuvintelor pe care le rostim, asupra a ceea ce cerem. Când cerem unui om să facă pentru noi ceva, și știm că este puternic și poate să facă acel lucru, i ne adresăm, cum s’ar zice, cu întreaga ființă și-l rugăm: „Fă-mi asta, și asta. Știu că ai puterea să faci asta.” Așadar, atunci avem de­pli­nă încredere în el și îl rugăm. Însă adesea ne rugăm lui Dum­nezeu fără atenție, de formă, și socotim că ne-am rugat – dar, de fapt, nici nu am fost prezenți în rugăciune, ci am avut vreo socoteală în minte (poate ne-a ocărât cineva, și cu­ge­tăm la asta; sau avem vreun plan al nostru de lucru și îl să­vârșim în gând; sau citim ceva… doar că nu sântem pre­zenți în rugăciune). De aceea a zis Domnul că „Duh este Dum­nezeu, și cei ce se închină lui, în duh și adevăr trebuie a se închina.” /In 4:24/ Prin urmare, trebuie să fie prezent duhul.

Sterețul Tadei de la Vitovnița, Cum îți sunt gânduriele, așa îți este și viața, București, edit. Predania, 2010, p. 161-162