Familia creștină este binecuvântată de Mântuitorul Iisus Hristos

503

Familia creștină este temelia sănătoasă a omenirii și nu numai oamenii cu frica lui Dumnezeu pot rândui legi bune pentru societate. Oamenii trebuie să țină cont de legile lui Dumnezeu. Familia este binecuvântată de Iisus Hristos. Familia creștină are o legătură sfântă cu Dumnezeu. Numai familia binecuvântată de Dumnezeu e cea care aduce pacea, bucuria, liniștea, sporul în viață. Te ferește de rele, îți ferește mintea și trupul de alunecării pe căi greșite. Familia creștină îți dă siguranța sănătății și tot ea aduce pe lume copii binecuvântați de Dumnezeu, aduce mângâiere și iubire între soți, dragoste între părinți și copii.

Faptul că Iisus a venit la nuntă, cu ucenicii Săi dovedește că de la nuntă se începe prima minune dumnezeiască spre bine; de aici se ridică o stavilă împotriva pustiirii firii omenești. De aceea se ridică și nunta din desfrânare la cinstea de Taină, între cele șapte, tocmai pentru ca oamenii să se simtă și să nu mai îngăduie într-însa șerpăria fărădelegilor.

Poporul român are încă familii creștine, cu viață ordonată, armonioasă. Copilul face ceea ce vede în casă. Se roagă părinții, se vor ruga și copiii. Merg la biserică părinții, va merge și copilul. Se spovedesc și se împărtășesc, îl vor duce și pe copil să se cuminece cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Părintele [nr. Arsenie Boca] spunea că atâta vreme cât fac cele bineplăcute lui Dumnezeu, diavolul nu are putere asupra lor.

Cei care l-au ascultat, care și-au schimbat modul de viață, trăind în curăție sufletească, în rugăciune, cu deasă Spovedanie și Împărtășanie, au avut copii cuminți, bani, harnici, rugători, sănătoși, cu frică de Dumnezeu și rușine de oameni.

Preotul Ioan Sofonea, Am auzit un Sfânt vorbind Părintele Arsenie Boca, Suceava, Edit. Accent Print, 2003, p. 125-127