„Eu nu am decât păcate mărunte”

249

– „Eu nu am decât păcate mărunte,” zise într-o zi un creştin.
Altul, mai zidit în credinţă decât el, i-a răspuns:
– „Păcatele cărora le zici mărunte, sunt întocmai ca şi picăturile de ploaie. Ele sunt mici, dar dacă se adună multe la un loc, pot îneca pământul şi pot prăpădi tot ce află în cale. Sau se aseamănă cu fulgii de zăpadă, care vor fi ei uşori ,dar, dacă se adună mulţi la un loc, e prăpădenie… Aşa e şi cu păcatele noastre, cele zise mărunte… Se adună, se adună, până ce ne prăpădesc sufletul.”
Şi creştinul cel uşuratic n-a mai avut ce răspunde.

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti