Este nevoie de rugăciune – oricât de scurtă ar fi ea

58

Și așa, neîncetat, în simplitatea inimii și cu vorbele noastre, fiecare suflet să cadă înaintea Domnului – pe lângă pravila ce o avem și care ne este trebuincioasă (căci de nu avem pravilă, atunci cel necurat ne va da o altă pra­vilă, alte gânduri). Așadar, este nevoie de rugăciune – oricât de scurtă ar fi ea, să ne ridicăm pe loc din pat, din somn, și de îndată să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că S-a milosti­vit a ne trece cu bine peste încă o noapte. Când vine seara, să mulțumim pentru toate, căci Domnul este Dătător de viață, Care (pe toate) le dă. Așa ne arătăm dragostea față de El și, pentru aceasta, ne va alipi Luiși.

Dacă sufletul iubește sincer rugăciunea, nu se mai poate despărți de Părintele său. Este neîncetat cu El, mereu în prezența Sa – fie că vorbește cu oamenii, fie că este la muncă, la serviciu. Este neîncetat cu El și se mișcă în prezența Sa, precum îngerii și sfinții. Iată, aceasta este arvuna Împărăției Cerurilor, încă de aici, de pe pământ. Un astfel de suflet s’a obișnuit cu viața cerească și trece din această viață, a multelor chinuri și osteneli, la bucuria cea veșnică a fericirilor, ca unul ce s’a curățit încă de aici.

Sterețul Tadei de la Vitovnița, Cum îți sunt gânduriele, așa îți este și viața, București, edit. Predania, 2010, p. 128