Eroii neamului din Primul Război Mondial, comemoraţi la Galaţi

75

În data de 26 august 2016, Armata României a comemorat eroii naţiunii care au căzut în luptă sau în prizonierat pe timpul Primului Război Mondial.

La Galaţi, evenimentul aniversării Centenarului Primului Război Mondial a fost marcat prin săvârşirea unei slujbe de pomenire a eroilor, de către Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian,  în curtea Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi.

Ceremonialul religios a fost urmat de citirea/pomenirea numelor celor ce s-au sacrificat pentru patrie, după care, în spaţiul unde este aşezată placa memorială a profesorilor şi elevilor liceului „Vasile Alecsandri” care s-au jertfit pentru întregirea neamului în războiul dintre anii 1916-1918, au fost depuse jerbe şi buchete de flori.

La eveniment au participat slujitori ai Sfintelor Altare din municipiu, oficialităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai Garnizoanei Galaţi, precum şi numeroşi liceeni.

Astfel de ceremonii au fost organizate au fost organizate pe întreg teritoriul ţării, la aproximatic o sută de monumente ale eroilor.





Sursa: www.edj.ro