Dumnezeu, tot cerul, toți sfinții aşteaptă cu milostivire pocăinţa noas­tră!

76

Voi spune adevărul în faţa lumii întregi: sunt un tică­los înaintea lui Dumnezeu şi aş fi deznădăjduit de mântui­rea mea dacă Dumnezeu nu mi-ar fi dat harul Sfântului Său Duh. Şi Duhul Sfânt m-a învăţat şi de aceea scriu de­spre Dumnezeu fără osteneală, pentru că El mă atrage să scriu.

Mi-e milă şi plâng şi suspin pentru oameni. Mulţi gân­desc: „Am făcut multe păcate: am ucis, am zburdat, am siluit, am defăimat, am desfrânat şi am făcut multe alte lucruri”, şi de ruşine nu vin la pocăinţă. Dar ei uită că îna­intea lui Dumnezeu toate păcatele lor sunt ca o picătură de apă în mare.

O, fraţii mei din tot pământul, căiţi-vă până când mai e vreme! Dumnezeu aşteaptă cu milostivire pocăinţa noas­tră. Şi tot cerul, toţi sfinţii aşteaptă această pocăinţă. Aşa cum Dumnezeu este iubire [1, In 4, 8], aşa şi Duhul Sfânt în sfinţi e iubire. Cere iertare, şi Dumnezeu te va ierta. Şi când vei primi iertarea păcatelor, atunci în sufletul tău va fi bucurie şi veselie, şi harul Duhului Sfânt va intra în su­fletul tău şi vei zice: „Iată adevărata libertate; ea este în Dumnezeu şi de la Dumnezeu”.

Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 124