”Dumnezeu e nedrept; numai eu n-am făcut nici un bine, Doamne?”

214

O femeie se chinuia în muncile cele fără de sfârșit ale iadului. Blestemând pe Dumnezeu, zise și aceasta: ”Dumnezeu e nedrept; numai eu n-am făcut nici un bine, Doamne?”.

Auzind Dumnezeu aceasta, trimise un înger să-i cerceteze faptele în văzul ei. Și a găsit îngerul că femeia aruncase cu o ceapă după un sărac. Săracul a luat-o și a mulțumit lui Dumnezeu pentru ea.

-”Deci am făcut nedreptate femeii”, zise dreptul Dumnezeu. ”Du-te, atârnă-i ceapa deasupra ei și se va agăța de rădăcinile ei, și așa adu-o în Rai!”.

Și îngerul făcu așa. Dar de mâinile și picioarele femeii se mai agățară o mulțime de deznădăjduiți, iar de aceștia alții și iarăși alții. Îngerul urca spre Cer cu un ciorchine imens de chinuiți. În lumina îngerului i-a văzut femeia pe ceilalți și a început să strige la ei, să-i blesteme, zicând că numai pe ea a chemat-o Dumnezeu, nu și pe ei, și le făcea vânt cu picioarele, descotorosindu-se de ei. Valuri-valuri de oameni cădeau iarăși în întuneric și chin. Dar pe măsură ce cădeau oamenii, zvârliți de răutatea femeii, îngerul urca spre Cer din ce în ce mai greu.

Când n-a mai rămas agățat decât unul singur de mâna femeii, ea își desfăcu mâna de pe rădăcină să se descotorosească și de acesta, dar, pe când acela cădea iarăși în genunchi, i se rupse rădăcina de ceapă de care se ținuse numai cu o mână și căzu și ea iarăși în adânc.

Nu-i destul să faci fapte bune: trebuie să te faci tu însuți bun.

Preotul Ioan Sofonea, Am auzit un Sfânt vorbind Părintele Arsenie Boca, Suceava, Edit. Accent Print, 2003, p. 140-141