Dragostea învinge moartea – sufletele care se iubesc vor fi veșnic împreună

94

Sfântul Atanasie cel Mare, în „Cuvântarea despre repausaţi”, zice: „Dumnezeu a dăruit celor ce sunt mântuiţi să rămână împreună până la ziua învierii şi să se bucure, aşteptând să li se facă pentru totdeauna dreptatea dumnezeiască. Însă păcătoşii vor fi lipsiţi chiar şi de această bucurie, căci ei nu se vor mai cunoaşte între ei. Deci, la acea judecată obştească, toate faptele lor vor fi descoperite în faţa tuturor, după care va fi despărţirea din urmă şi fiecare va merge în locul pregătit. Drepţii vor merge toţi împreună cu Dumnezeu, pe când păcătoşii, depărtaţi de Dumnezeu şi de prietenii lor, se vor duce în muncile veşnice deopotrivă împreună, dar necunoscându-se unii pe alţii, căci ei vor fi lipsiţi chiar şi de această mângâiere. Ce ruşine pentru păcătoşi, ale căror fapte vor fi cunoscute de toţi, căci ruşinea este mare pentru acela ce o poartă în faţa altora. Este un adevăr neîndoielnic că noi ne vom recunoaşte toţi cu desăvârşire unii pe alţii, şi atunci vinovăţia celor ce au trăit rău pe pământ va fi cunoscută de toţi”.

Sfântul Ciprian zice: „O mare mulţime din mult iubiţii noştri: părinţii, fraţii, copiii ne vor primi acolo sus; o mare mulţime din cei ce s-au îngrijit de mântuirea lor, se vor grăbi a veni înaintea noastră spre a ne vedea şi a ne face o bună primire. Ce uriaşă bucurie a tuturor, pentru ei ca şi pentru noi!” (Cuvânt de exortaţie la martir, cap. XII).

Sursa: doxologia.ro