Doi ani nu a plâns (istorisire adevărată)

144

Elena trăia în Karpenisi și se căsătorise cu un bărbat foarte dur. Acesta o lovea pentru cel mai mic lucru, așa cum copiii lovesc mingea pe teren. Chinurile vieții au silit-o să slujească în Mănăstirea Maicii Domnului Prusiotissa, în fiecare Post al Adormirii Maicii Domnului.

„Într-un timp, povestește ea însăși, lucram ca și femeie de servici la un ginecolog, care era foarte bun platnic, dar și foarte dur, precum soțul meu. Într-o zi am luat coșul de gunoi ca să merg să-l golesc și deodată am auzit un scâncet. Ajungând la locul unde trebuia să golesc coșul, am deschis capacul și am văzut un prunc plin de sânge. „Maica Domnului, ce să fac?”. Să mă întorc la medic nu se poate, căci el l-a aruncat. Dacă însă îl iau acasă, soțul meu mă va junghia ca pe un miel de Paști”.

L-am luat totuși, l-am sărutat, l-am șters de sânge și l-am strâns la piept, căci era o iarnă foarte geroasă. Când am ajuns acasă, nu era nimeni. „Dumnezeu este cu mine” am spus în sinea mea. Și după ce l-am spălat, l-am înfășurat într-o cămașă de-a mea mai veche. Apoi l-am însemnat cu semnul Crucii, rugându-mă astfel: „Maica Domnului, Prusiotissa, te rog, ajută-l ca să nu plângă!”. Și minunea s-a săvârșit. Pruncul timp de doi ani nu a plâns!!! Îl hrăneam în ascuns și-l culcam sub patul nostru. Când venea soțul meu, inima îmi bătea cu putere.

Timpul a trecut și copilul a început să meargă de-a bușilea. Astfel, într-o zi la amiază, în timp ce mâncam, pruncul a ieșit la iveală și a venit sub masa unde mâncam. De îndată ce l-a văzut bărbatul meu, ochii i-au lucit ca cei ai unui leu. „Ce este acesta?” m-a întrebat. Atunci mi-am făcut cruce și i-am spus taina. El s-a emoționat când a auzit și l-a primit ca pe copilul său. Acest copil acum s-a căsătorit și lucrează în Karpenisi. El este singurul care îmi aduce un pahar de apă, pe când copiii mei nu-mi aduc nimic”.

Sursa: marturieathonita.ro