Despre ”Rugăciunea lui Iisus” și folosirea metaniilor

554

Cuvintele pe care noi le rostim zilnic, rele sau bune, sunt in final niste energii. Iar noi, cei care le rostim sau le auzim, deci le emitem sau le receptionam, inmagazinam in mintea noastra aceste energii, ne hranim cu ele.

Spre exemplu, cand pomenim numele satanei, injuram, blestemam, acel nume al satanei este energie negativa, malefica prin excelenta, este izvorul raului. Or, noi inmagazinam in fiinta noastra acele energii negative.

Insa, reversul acestor energii negative este pomenirea numelui lui Iisus, este rugaciunea. Cand ne rugam cu buzele noastre sau ascultam o rugaciune citita de altcineva, ne impartasim de energia cuvantului rugaciunii, a lui Dumnezeu. Deci, a ne ruga, a pomeni si a invoca numele lui Iisus Hristos este cel mai pozitiv lucru pe care il putem face. Numele lui Iisus detine prin excelenta energiile pozitive ale Harului Duhului Sfant. Cuvantul rugaciunii lui Iisus este cel mai puternic cuvant, cel mai puternic nume atat pe pamant cat si in ceruri.

„Rugaciunea lui Iisus” sau „rugaciunea mintii” sau „rugaciunea inimii” cum i se mai spune, este cea mai simpla si in acelasi timp cea mai puternica. Formula este urmatoarea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul (pacatoasa)”. Aceasta rugaciune o putem rosti zilnic de sute sau de mii de ori, indiferent ce facem (lucram, stam, mancam, ne plimbam) sau indiferent unde suntem (acasa, la serviciu, pe strada, in autobuz, in tren, in parc, in bucatarie, etc). Pentru o continuitate si ritmicitate a acestei rugaciuni, Sfintii Parinti ne-au lasat la indemana metania sau „metanierul” acea ata care are insirate niste bobite. Luam in mana acea metanie si la fiecare bobita pe care o rotim in mana zicem rugaciunea lui lisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeii, miluieste-ma pe mine pacatosul (pacatoasa)”. Si asa ne concentram la puterea cuvantului lui Iisus zicand-o foarte rar si cu foarte mare atentie. „Rugaciunea lui Iisus” se poate rosti cu voce tare cand suntem singuri in camera sau in alta parte si de asemenea se poate spune in gand. Sa constientizam ca Iisus este persoana si-l putem simti ca pe o persoana, ca pe „un prieten” care ma ajuta. „Prietenul” adevarat care nu ma inseala niciodata. Sa reusim noi cu adevarat sa ni-l facem prieten. Sa fim sinceri cu El si ne poate ajuta cum nu ne poate ajuta nimeni, nici o putere omeneasca. Cheia acestei relatii nu este inchipuirea imaginii Lui, ci starea de umilinta, starea de pocainta, de lacrimi. Plang cand il invoc, cand ma rog Lui, nu sunt vrednic a ma numi prietenul Lui, nu sunt vrednic a-L privi in fata. Deci, il invocam din toata inima si il rugam sa ne miluiasca. Acest cuvant „a milui” are o incarcatura foarte puternica. El se traduce in mai multe intelesuri si inseamna „a ma ierta”, „a ma ajuta”, „a ma scapa de necazuri”, „a ma feri de primejdii”, „a-mi da reusita in viata”, „a ma ajuta la” serviciu”, deci, cu alte cuvinte, inseamna a cere ajutorul lui Dumnezeu, sa ma ajute in tot ceea ce am eu nevoie. Si cand spunem „Iisuse”, acest cuvant are corespondenta directa cu Dumnezeu, De mare folos ii este fiecarui om sa spuna din toata inima aceasta rugaciune in fiecare zi. „Rugaciunea lui Iisus” poate sa o spuna fiecare bolnav pe patul spitalului sau fiecare intemnitat in inchisoare, sau fiecare calator, sau elev, sau muncitor. Nimeni nu poate sa se eschiveze ca nu poate, deoarece este foarte simpla, sau nu are timp, deoarece poate sa o spuna tot timpul cand este singur.

Punem pe mana metania si, cand gasim de cuviinta ca ne putem ruga, o scoatem de pe mana si, la fiecare bobita, spunem rugaciunea. Dupa ce am terminat o punem din nou pe mana si o tinem acolo pana gasim momentul de liniste. Pomenirea numelui lui Iisus nu este ca o formula mantrica yoghina, nu este ca un cod pe care il descopar si ma folosesc de el la comanda, pentru ca putem sa cadem in inselare. Satana se poate imbraca in vesmantul luminii aparent si ne poate insela. Cand rostim numele lui Iisus trebuie sa avem starea de umilinta, de nevrednicie, de pocainta, starea aceea de a ne socoti ultimul om si alergam la Iisus sa ne salveze. Unii oameni socotesc ca daca tin in mana acea metanie le va aduce noroc, este ca un talisman, insa nu este asa. Ci trebuie sa o folosim sa practicam rugaciunea cu ea, sa incercam sa experiem aceasta rugaciune mai ales cand suntem singuri. Sa strigam din toata inima la Iisus si vom avea multe satisfoctii si bucurii vom simtii fiorul Duhului Sfant in compania metaniei si singuratatii. Cu aceasta rugaciune a lui Iisus sa ne culcam si cu ea sa ne trezim dimineata pe buze. Sa ne indragostim de numele lui Iisus, avandu-L permanent in viata noastra si vom avea parte de El in viata vesnica.

Arhim. Ioachim Pârvulescu, Sfaturi duhovnicești, Sfânta Mănăstire Lainici, 2004, p. 67-73