Despre copii și educația lor

197

Nimic pe lume nu este mai puternic decât acel sentiment ce ne încearcă atunci când ținem pe brațele noastre propriii copii. Neputința lor atinge în inimile noastre cele mai nobile corzi. Iar nevinovăția lor, pentru noi  este o putere purificatoare.

Când într-o casă apare un prunc nou-născut, acea căsătorie, ca și când s-ar naște din nou. Un copil poate apropia perechea căsătorită ca nimeni altul. Odată cu pruncul, în viața tinerilor părinți apar noi scopuri și noi dorințe. Iar viața lor deodată capătă un nou sens, cu mult mai adânc ca odinioară. De acum înainte ei sunt însărcinați să poarte o sfântă povară, viața veșnică pe care ei trebuie să o păzească, iar aceasta sarcină le insuflă simțul responsabilității, făcându-i să se gândească la faptul că  „eu”-l lor deja nu mai este în centrul Universului. Că ei deja au un cu totul alt scop pentru care trebuie să trăiască, un scop destul de mare, care poate să le umple întreaga lor viață.

„Copiii sunt apostolii lui Dumnezeu, pe care El ni-i trimite nouă zi de zi pentru ca să ne vorbească despre dragoste, pace și nădejde! „

     Este adevărat că odată cu apariția copiilor, în familie se ivesc și o groază de probleme, griji și bătăi de cap, motiv pentru care unii oameni tratează apariția copiilor ca pe o mare nefericire. Însă un asemenea mod de gândire pot să aibă numai niște oameni reci și egoiști.

„Oh, ce-ar deveni deodată lumea pentru noi,

Dacă din lume-ar dispărea copiii,

În urma noastră-ar rămânea doar un pustiu,

Iar înainte – numai umbra morții,

Ce-nsemnă oare frunzele pentru copaci?

Prin ele trec și aer și lumină,

Care se-ncheagă într-o dulce și-aromată sevă,

Mergând pănă-n străfunduri, în tulpuni, hrănindu-le.

Percum sunt frunzele pentru acea pădure –

La fel sunt și copii pentru această lume,

Căci noi, prin a lor ochi percepem frumusețea

Primită-n dar din Ceruri.”

     Este un lucru uriaș să ei asupra ta răspunderea pentru aceste tinere și firave vieți de copii, care pot să îmbogățească lumea cu frumusețea, bucuria și forța lor, dar care la fel de bine ar putea să și moară; mare lucru este să le porți de grijă, să-i încurajezi, să le formezi caracterul – iată scopurile pe care trebuie să le avem în fața noastră, atunci când avem de gând să întemeiem o familie și să ne punem la cale o casă. Pentru că aceasta trebuie să fie o asemenea casă, în care copiii vor crește și se vor forma pentru o viață nobilă, trăită în adevăr și pentru Dumnezeu.

     Nici măcar toate comorile lumii nu ar putea să-i înlocuiască omului pierderea unor comori inestimabile – a propriilor copii. Unele lucruri Dumnezeu ni le dăriește mai des, iar altele doar o singură dată. Anotimpurile vin și se duc, apoi iarăși revin, flori noi înfloresc, dar nicicând tinerețea nu vine de două ori. Copilăria, cu toate posibilitățile sale, se dăruiește numai o singură dată. De aceea, tot ce puteți face pentru a o înfrumuseța, faceți-o cât mai degrabă.

     Părinții se cuvine să fie asemenea precum voiesc să-și vadă copiii – nu doar în cuvinte, ci mai ales în fapte. Căci un părinte trebuie să-și povățuiască copiii prin pilda vieții sale.

     Cea mai mare bogăție pe care părinții o pot lăsa copiilor drept moștenire este copilăria fericită și amintirile duioase despre tată și mamă. Iar când copii vor părăsi vatra părintească, aceste amintiri le vor lumina întreaga lor viață, îi vor apăra de multe ispite și îi vor ajuta să depășească toate greutățile vieții.

„Să fie casa voastră ca o grădină,

Unde bucuria să răsune în voci de copii,

Iar copilăria să le fie doar fericire.”

     O, Doamne, Dumnezeule, ajută pe fiecare mamă să înțeleagă măreția și slava misiunii ce o așteaptă atunci când ea ține la pieptul său un pruncușor pe care trebuie să-l dădăcească și să-l educe. Căci datoria părintească în privința copiilor este să-i pregătească pentru viață și pentru orice încercări pe care le va trimite lor bunul Dumnezeu.

     Nicio faptă pe lumea aceasta nu este mai potrivită pentru un bărbat decât aceea, când el în floarea vârstei fiind, se închină neputinciosului său părinte cu dragostea unui mic copil, arătându-i cinstea și respectul ce i se cuvine. Și atâta cât părinții sunt în viață, copilul mereu va rămâne pentru ei doar un copil, iar el este dator să le răspundă părinților cu dragoste și stimă. Dragostea copiilor pentru părinți se exprimă prin deplina încredere în ei. Iar pentru o mamă adevărată este important absolut tot ce îl interesează pe copilul său. Ea cu plăcere ascultă despre aventrurile sale, despre bucurii și dezamăgiri, despre toate reușitele, planurile și visele sale, la fel cum alți oameni ar asculta o oarecare povestire romantică. Copii trebuie educați în duhul jertfirii de sine, să se învețe cu lipsurile. Ei nu vor putea să aibă tot ce-și doresc și de aceea trebuie să învețe să renunțe la propriile dorințe pentru alții. De asemenea, se cuvine să învețe să fie grijulii și responsabili față de semeni. Căci omul nepăsător este și iresponsabil, și mereu aduce numai daune și necazuri celor apropiați, dar nu o face voit, ci pur și simplu din nepăsare. Și nu ai neapărată nevoie de multe pentru a-ți arăta grija față de aproapele – un cuvânt de îmbărbătare pentru omul aflat în necazuri, puțină mângâiere celui trist, iar celui ostenit să-i sari în ajutor la timpul cuvenit. Copiii mai trebuie învățați să știe și cum să se facă de folos părinților, dar și unul altuia. Iar aceasta o pot face fără a pretinde prea multă atenție pentru sine și fără a pricinui altora, din cauza lor, griji, neliniști și suferințe. De aceea, imediat cum sunt mai răsăriți, copiii trebuiesc deprinși să se bizuie pe sine, să învețe a se descurca și singuri, fără ajutorul altora, pentru ca să crească puternici și independenți. Căci de multe ori părinții păcătuiesc cu purtarea lor de grijă, cea peste măsură sau cu neînțeleptele și permanentele povățuiri, ce mereu îi sâcâie și îi enervează pe copii, însă și copiii se cuvine să fie de acord că la baza acestei purtări de grijă fără de măsură față de ei stă o adâncă îngrijorare a părinților pentru soarta lor. Iar cea mai bună răsplata faţă de părinți pentru anii grei de osteneală, dragoste și jertfire de sine este caracterul puternic, cinstit și serios al copiluiui, precum și viața lui cuviincioasă și plăcută lui Dumnezeu. Căci pentru părinți viața copiilor se cuvine să fie un prilej de laudă și de bucurie. Fie dar ca toți copiii să umple de duioșie și mângâiere anii cei de apus al vieții părinților lor.

     Asupra vieții fiecăruia dintre noi mereu veghează nevăzut un Înger Păzitor.

– Tată, ce este viața?

– O luptă, copilul meu,

Unde cel ager poate să dea greș,

Iar cel isteț să se înșele,

 Și inima viteazului să tremure acolo,

 Unde vrăjmașul nici zi nici noapte nu veghează,

Această luptă va cuprinde-o lume-ntreagă,

Dar trebuie să luptăm pân-la sfârșit.

     Pentru oricare dintre tineri viața este deosebit de grea. De aceea, atunci când el abia face primii săi pași în viață, are cea mai multă nevoie de sprijinul celor care îl iubesc. Atunci el are nevoie de ajutorul și rugăciunile tuturor prietenilor săi. Mulți tineri pierd bătăliile cele mai importante ale vieții anume din cauza lipsei de susținere din partea unor persoane dragi, iar cei care câștigă aceste bătălii de cele mai multe ori își datorează victoriile sale unor inimi iubitoare și devotate, care în cele mai grele clipe ale luptei lor au știut să le insufle nădejde și bărbăție. În lumea aceasta este imposibil să cunoști adevăratul preț al unei prietenii veritabile.

     Între frați și surori se cuvine să fie o prietenie duioasă și puternică. Căci noi suntem datori să creștem și să ocrotim tot ce este frumos, adevărat și sfânt în inima și în viața noastră. Și pentru ca relațiile de prietenie și de iubire în propria noastră casă să fie sincere și profunde, părinții sunt acei care ar trebui să formeze și să cultive aceste relații, ca astfel să-i ajute să se apropie sufletește pe toți membrii familiei.  În lume nu există prietenie mai curată, mai bogată și mai rodnică decât prietenia în sânul familiei, cu condiția ca această prietenie să fie ghidată corect. Un tânăr se cuvine să fie mult mai politicos cu sora sa decât cu oricare altă femeie de pe acest pământ, iar o tânără femeie, atâta timp cât nu este încă măritată, trebuie să-și aibă fratele ca pe cel mai apropiat om de pe pământ. Ei trebuie să se apere unul pe altul de toate primejdiile și căile cele amăgitoare și pieritoare ale acestei lumi.

     O soră iubitoare și devotată poate avea o influiență atât puternică asupra fratelui său, încât să-l conducă pe calea cea dreaptă a vieți ca și degetul lui Dumnezeu. În propria casă și prin pilda propriei tale vieți îi poți arăta lui toată sublima frumusețe a adevăratei și nobilei feminități. Iar în avântul vostru către un ideal dumnezeiesc al femeii, către tot ce este mai delicat, mai curat și mai sfânt, să fiți întruchiparea virtuții și să faceți ca prin voi virtutea să fie pentru toți atât de atractivă, încât păcatul să le provoace mereu numai dezgust. Frații voștri trebuie să vadă în voi o asemenea curăție sufletească, o asemenea noblețe a duhului, o asemenea sfințenie dumnezeiască, încât strălucirea voastră să-i ocrotească mereu, oriunde nu s-ar afla ei, ca un înveliş de protecţie sau ca un înger ce plutește deasupra capetelor lor într-o vecinică blagoslovenie. Fie dar ca toate femeile din lumea aceasta, cu ajutorul lui Dumnezeu să tindă spre desăvârșire. Iar atunci când fratele vostru va intra în ispite, îndată îi va apărea în fața ochilor săi viziunea unei asemenea iubiri și curății, încât el se va întoarce de la acea ispititoare cu un mare dezgust. Căci femeia pentru el este sau un obiect de respect sau unul de dispreț, iar aceasta depinde de ceea ce vede el în sufletul surorii sale. Iată de ce și sora trebuie să se străduie ca să câștige dragostea și stima fratelui său. Ea trebuie să înceteze de a mai face rău, dacă prin aceasta îi insuflă fratelui său gândul că toate femeile sunt ușuratice și nemiloase, tânjesc doar după plăceri și caută ca toată lumea să le admire. Și frații, la rândul lor, se cuvine să-și protejeze surorile.

Puterea noastră, noi nu o înțelegem încă pe deplin,

Căci bune sau rele, noi în fiecare zi le facem.

Că un cuvânt rău pe cineva distruge,

Iar un cuvânt bun pe cineva salvează.

Nu sunt cuvinte tari,

Iar faptele, cu totul sunt mărunte,

Sunt dintr-acelea de care repede uităm

Și nu le acordăm nicio atenție,

Însă acestea toate pe cei neputincioși îi frâng.

Fragment din Despre căsătorie şi viaţa de familie

Extrase din însemnările împărătesei Rusiei

Alexandra Feodorovna Romanova

Traducere din rusă de Dumitru Lăpușneanu

Text redactat de Anastasia Voleanschi

Sursa: ortodox.md