De ce ne-a dăruit Dumnezeu înger păzitor? Cum să avem o legătură vie cu el?

213

Normal că prin credință. Trebuie să crezi și în existența îngerilor, dacă vrei să ai o credință vie. Dacă ni s-a spus, atunci trebuie să credem. Dacă mama ți-o spus: „Nu te atinge de sobă, că ai să te arzi!”, mai pui tu mâna pe sobă? Nu. Pentru că ai încredere în mama. Tot așa și aici: trebuie să avem încredere în cuvântul revelat, în Scriptură, așa cum au avut încredere și încredințare toți marii noștri sfinți. E plină Scriptura de chipul îngerilor. Iată, Tobie. Tatăl lui, Tobit, când îl trimite ca să aducă bogățiile de la rudenii, îi spune: „Găsește-ți un om care să te întovărășească” (Tobit 5, 3). După ce găsește un însoțitor, Tobit îl întreabă pe acesta din ce neam este. Necunoscutul îi spune niște neamuri. Atunci Tobit îi zice bucuros: „Tu, frate, ești de neam bun și cinstit” (Tobit 5, 14) și-l lasă pe fiul său să plece cu un asemenea însoțitor. Se duc, apoi se întorc, se pun la masă, iar bătrânul Tobit cu fiul său, Tobie, vor să-i dea însoțitorului jumătate din averea adusă. Iar tânărul însoțitor le spune: „Eu sunt Rafael, unul din cei șapte sfinți îngeri, care ridică rugăciunile sfinților și le înalță înaintea slavei Celui Sfânt” (Tobit 12, 15), apoi se face nevăzut.

E plină Scriptura de astfel de întâmplări. În aproape toate momentele cruciale din Noul Testament, se vorbește de îngerii lui Dumnezeu sau de îngerii căzuți. Fiecare cetate, fiecare familie are un înger păzitor. Fiecare om are îngerul personal. Asta ne-a revelat, asta ne-a descoperit nouă Dumnezeu.

Ce zice Mântuitorul în grădina Ghetsimani, când vin să-L aresteze slugile arhiereilor și ale fariseilor? Petru scoate sabia să-L apere și, fiind stângaci – doar era pescar, nu soldat –, taie urechea unei slugi. Hristos îi zice: „Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Mat. 26, 52). Acesta a fost un avertisment pentru toată istoria omenirii. Cine a scos sabia, de sabie a pierit. Războaiele au fost pentru că oamenii nu au ascultat de această poruncă: să nu scoată sabia. Scot sabia și omoară pe toți și sunt omorâți toți. Apoi Hristos a luat urechea slugii, a lui Malhus, și a pus-o ușurel la loc. Pe loc a făcut un miracol, iar slugile tot nu au priceput, tot nu au luat în seamă. Vedeți? Toți acești dușmani ai lui Hristos erau ca niște diavoli. Vedeau minunile, vedeau că Hristos e Fiul lui Dumnezeu, vedeau că Hristos e Mesia, dar… s-au lepădat de El. De ce s-au lepădat de El? Pentru că n-a vrut să le fie împărat. Evreii, care nu au crezut în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au crezut că Mesia va veni și îi va pune pe ei să domine întreaga lume. Întrucât Hristos n-a acceptat această poziție – „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36) – ei nu voiau să știe de El. Văzându-I toate faptele, văzându-I toată puterea, n-au vrut să-L recunoască drept Dumnezeu întrupat, întrucât nu le-a îndeplinit interesele lor egoiste, dușmănoase, drăcești.

Și atunci, ce i-a mai zis Hristos lui Petru? „Sau ți se pare că nu pot să rog pe Tatăl meu și să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, că așa trebuie să fie?” (Mat. 26, 53-54). Ce înseamnă legiuni? Un număr infinit. Așa că are rezerve Dumnezeu, oricâți oameni s-ar naște, fiecăruia îi pune un înger păzitor. Dar și satana are grijă să pună lângă fiecare om un demon. Și atunci, e lupta aceasta între înger și diavol.

Satana e un intrus, e un mincinos, un duh rău. Când vede că te-ai născut, se înfige și el lângă tine, vin unu, doi, trei, ca să te ispitească și simți aceasta în viața ta. Simți prezența duhului bun, a îngerului: gândurile bune, momentele de bucurie curată, pe care orice om le are, oricât e de necăjit. Acestea sunt inspirate de îngerul păzitor, de iubirea lui Dumnezeu față de fiecare om. Vin și gândurile rele, și disperarea, și deznădejdea. Acestea sunt inspirate de satana. Cu toții putem să simțim, să experimentăm prezența binelui și-a răului în viața noastră.

Arhiepiscop Iustinian Chira, Trăiți frumos și-n bucurie, în vol. Crinii Țarinii II, Mănăstirea Putna, Edit. Nicodim Caligraful, 2014, p. 118-120