De ce Dumnezeu, de vreme ce cunoştea dinainte căderea lui Adam, nu a împiedicat-o?

82

Dacă ar fi împiedicat-o, ar fi intervenit cumva abuziv şi ar fi anulat libertatea omului, pe care El Însuşi i-a dăruit-o ca harismă. Dacă l-am lipsi pe om de libertate, atunci purtarea, dar şi mântuirea lui, ar fi silnice. Omul şi-ar pierde personalitatea şi ar fi o fiinţă lipsită de voinţă. De aceea, Dumnezeu a preferat să Îşi schimbe planurile de dragul omului, decât să îl lipsească pe el de elementul cel mai important al personalităţii sale, şi anume de libertate.

Un al doilea element, binefăcător pentru om, care i-a fost adăugat de către Dumnezeu, este dreptatea lui în faţa răutăţii şi invidiei diavoleşti. Diavolul credea că prin înşelarea omului ar împiedica dumnezeiescul plan şi ar distruge asemănarea lui cu Dumnezeu, aşa încât şi pe Dumnezeu să se răzbune, şi pe om să îl lipsească de valoarea lui. Dumnezeu nu l-a împiedicat, aşadar, pe diavol să îşi pună în practică răutatea, ca să îl zdrobească deplin prin asumarea viitoare a firii umane de către Dumnezeu, prin Întruparea Lui. Astfel, omul, devenit o victimă a răutăţii diavoleşti, să fie ridicat „mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot numele” (Efeseni 1, 21) şi în prezent, şi în veşnicie. Aşadar, împiedicarea căderii omului de către Dumnezeu l-ar fi lipsit de valoarea sa, pe care acum a moştenit-o prin unirea lui ipostatică cu Însuşi Dumnezeu prin Întrupare.

Stareţul Iosíf Vatopedinul

Extras din „Convorbiri în Athos”

Sursa: ganduridinierusalim.com