De ce deznădăjduieşti?

84

Ai păcătuit, te-ai mărturisit, însă te macină întristarea şi deznădejdea: „Voi merge în iad, pen­tru mine nu există mântuire!”, zici.

„În spatele deznădejdii tale se ascunde microbul mândriei. Ai cre­zut despre tine că nu eşti capabil de un astfel de păcat.” Adică ai avut o idee atât de bună despre tine, încât te-ai întristat, ai deznădăjduit, ai ră­mas surprins cum este posibil ca tu, care eşti atât de bun, să păcătuieşti. Şi zici despre tine: „Eu să fac acest lu­cru?” Dar faptul că ai înfipt un cui, prin păcatul tău, în trupul Celui răs­tignit, nu te preocupă? Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Când ai păcătuit, să suspini nu pentru că urmea­ză să fii pedepsit, ci pentru că te-ai fă­cut potrivnicul Domnului, Celui ca­re este atât de blând, Care te-a iubit atât de mult încât, pentru mântui­rea ta, L-a dat la moarte pe Fiul Său Unul-Născut.” (Omilia 4 la „Epistola a doua către Corinteni”)

Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, traducere din limba greacă de pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 60-61