„De ajuns un fir..”

157

Pe vremuri, ţara depărtată a Australiei era lipsită de scaieţi. A venit vremea şi-a intrat în stăpânirea englezilor. În Anglia se află un întreg ţinut în care scaieţii cresc foarte mult.

Şi iată că unui englez din cei care se statorniciseră în Australia i se face dor să vadă un scaiete din ţara lui. A scris aşadar în Anglia şi a cerut unui prieten să-i trimită un scaiete, drept amintire de acasă. Şi, i-a trimis. El l-a sădit într-un colţ din grădina sa, pentru ca, privindu-l în fiecare zi, să-şi aducă aminte de ţara lui.

Pe urmă, s-a întâmplat un lucru tare stricător. Sămânţa de scaieţi s-a înmulţit şi a împânzit tot cuprinsul ţării. Azi, Australia e plină de buruiana aceasta stricătoare.

Aşa e şi cu sămânţa păcatelor, fie cât de mici şi de neînsemnate ni s-ar părea: o mică minciună, un pahar-două de vin mai mult, o bârfeală, o zavistie…

Toate rodesc ca şi scaietele şi cuprind întregul nostru suflet.

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti