Alexandru Macedon: „Dacă-i moarte, nu-i nimic!”

275

Împăratul Alexandru Macedon era mare filosof; învăţase filosofia despre suflet şi moarte de la acest mare filosof din antichitate, Aristotel, opt ani de zile. Şi tot îl cinsteau ai lui, dar el avea cuvântul acela: „Dacă-i moarte, nu-i nimic!”

Dar odată, tot îl lăudau:

– Măria ta, cât stăpâneşti! Cât de mare eşti!…

– Măi, dacă credeţi că am stăpânire, veniţi cu mine la malul mării (şi marea era tulbure în ziua aceea. Vărsa valuri şi se agita). Uite, ca să vedeţi ce putere am: Mare, îţi poruncesc să stai pe loc!

– Dar marea zvârlea valuri peste el.

– Aţi văzut? Aţi zis că am putere! Aţi spus că eu împărăţesc. Un val de apă tot acum mă îneacă. Nu a ascultat deloc de mine. Cum ziceţi că am putere, dacă un val de apă nu ascultă de mine? El era om care cunoştea că omul nu poate nimic fără Dumnezeu!

Când era să moară, l-au întrebat generalii lui: – Măria ta, din ce să-ţi facem mormântul? Din marmură? Din aur? Din pietre scumpe de iachint, de hrisolit, de onix, de ametist sau de rubin?

Toate pietrele scumpe i le-au spus. Iar el le-a răspuns: – Dacă-i moarte, nu-i nimic! Să nu-mi faceţi mormântul meu din aur şi din alte pietre scumpe, ci să-mi faceţi mormântul şi sicriul de granit. Să nu cumva să mă îmbrăcaţi în haine aurite, ci simplu, ca un simplu om. Şi să lăsaţi la sicriu două găuri: una în stânga şi alta în dreapta.

– Dar de ce asta? – Pe acolo să-mi scoateţi mâinile goale, ca să vadă toţi că nimic n-am luat cu mine după moarte.

Să veghem cum petrecem timpul înaintea Domnului. Căci negreşit vom muri şi ne va cere socoteală ce-am vorbit în fiecare clipă şi ce-am gândit şi ce-am lucrat.

Din „Ne vorbește Părintele Cleopa” Volumul 9, p. 45-46