Cum să creștem un copil în Biserică

183

Parinte, cum să creștem un copil în Biserică nu doar formal, adică nu doar aducându-l Duminica la biserică ca să se împărtășească?

Eu spun cum am fost eu dus la biserică – care mi se pare cea mai firească așezare. Eu știam că mama și tata se duc la biserică. Duminică de Duminică îi vedeam pregătindu-se, închinându-se, spălându-se, primenindu-se și mergând la biserică. Noi, ăștia micii, nu ne duceam Duminică de Duminică – bine, era și perioada comunistă –, la sărbătorile mai mari mergeam. Bunica mea ne spunea: „Măi, măcar unul din casă să meargă la biserică!”.

În mare, exemplul, modelul de evlavie, de așezare, să fie într-un firesc, să nu fie forțat. Și atunci copilul se așază foarte firesc după modelul părinților. Cum calcă părintele la biserică, așa va călca și el. Cum se pregătesc părinții să meargă la biserică, așa va merge și el. Cum se închină părinții și ce atmosferă e între ei, așa va urma și el. Eu și acuma mă închin cum se închina tata înainte de culcare. Dacă nu fac lucrul acesta, simt că mă rup de ceva vital. Și era foarte simplu. Își făcea cruci nesfârșite în fața patului, așa îl știu pe tata – Dumnezeu să-l odihnească, împreună și pe mama…

Cred că aici e o distincție pe care ar trebui să o facem: de multe ori părintele doar face pe modelul, dă lecții, și copilul îl surprinde că dă lecții. Problema este nu atât să faci ca să te vadă copilul, ci să faci ca să te vadă Dumnezeu.
Absolut! Copilul este cel mai fin barometru al firescului. Nu-l poți amăgi. Copilul te prinde primul că faci lucrurile să fii văzut, că le faci fals. De aceea spuneam că eu am fost martorul lucrurilor făcute într-un firesc care este echivalent cu respirația. Așa cum respiră omul, așa să se ducă și în fața lui Dumnezeu, atât de firesc.

Nu excesul de învățături mi se pare necesar, nici excesul de explicații. Iată alt aspect – sigur, asta intră într-o discuție mai largă – mi se pare că părinții de acum, sub o presiune a unui model, transmit foarte multe informații copilului. Și asta se transform într-o presiune absolut dăunătoare. Copiii sunt chemați să devină prea responsabili pentru prea multe lucruri peste puterea lor, și reacționează refuzând. Eu așa i-am lăsat: să se facă rugăciunea în casă, și ăla micu’ să fie lăsat să vină el singur – și vine! Să nu fie presat. Dar să se facă rugăciune! Să nu se facă numai ca să vadă copilul. Să fie rugăciune. Că, dacă e rugăciune, e Duhul lui Dumnezeu acolo, Care atrage. Primul care e atras e copilul, el e cel mai sensibil la cele dumnezeiești.

Din publicatia editata de Manastirea Putna, Cuvinte catre tineri, Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Manastirea Putna, 2014