Cum putem ajuta tinerii care au avut de suferit și acum nu mai vor să audă de Biserică?

113

Îi putem ajuta numai cu rugăciunea de taină și cu prezența noastră răbdătoare, temându-ne să nu ne fie spre cădere îndrăzneala. Dumnezeu va lucra prin rugăciunea noastră și va împărtăși cu noi bucuria întoarcerii fratelui rătăcit. Rugăciunea pe care o facem pentru cei care s-au îndepărtat de Dumnezeu, trebuie să fie doar vorbire cu Dumnezeu, nu cu ei. Vorbindu-le lor la ceas de împotrivire, nu facem decât să-i împingem și mai departe.

Această rugăciune ascunsă e ca un ”cont în bancă” pentru un minor. Nu-i dai banii pe mână unui copil de 4 ani, dar îi pui acolo știind că-i va găsi și folosi la majorat. Așa sunt rugăciunile și răbdarea cu cel supărat pe Dumnezeu: va veni vremea când inima lui de piatră va crăpa puțin de la atâta suferință și se va înmuia și atunci tot ajutorul pe care i l-ai dat, fără să-l presezi, îl va susține. Vai de cei pentru care nu se roagă nimeni!

Maica Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Iași, Edit. Doxologia, 2013, p. 158-159