Cum lucrează Taina Spovedaniei în viața ta? (Mărturii ale tinerilor)

54

Cum lucrează Taina Spovedaniei în viața ta? 
Taina Spovedaniei este o Taină de care, până de curând, nu puteam să mă bucur. Îmi încărcasem conștiința cu foarte multe greșeli. Eram superficială. Îmi mărturiseam păcatele fără prea multe mustrări sau păreri de rău. Mă duceam la această Sfântă Taină cu gândul că „indiferent ce am făcut, Dumnezeu mă iartă.” Și nu e greșit. Dar, așa cum aștept eu de la Dumnezeu să ridice „în regim de urgență” toată povara mea, și El are așteptări de la mine. Și se așteaptă să fiu sinceră. Vrea să mă smeresc, să recunosc, să Îi cer ajutorul, să nu mai slujesc răului și să fac binele.

Când eram în liceu, am avut o perioadă în care cred că m-am spovedit doar de două ori. În 4 ani de zile. Atunci am experimentat cea mai sumbră perioadă a vieții mele. Uitasem de Dumnezeu, deși El nu uitase de mine. Când, în sfârșit, am ajuns la această Sfântă Taină, după o vreme mult prea îndelungată, am plâns, fără să înțeleg de ce, când am ajuns acasă, până ce am adormit. Mă lovisem de ceva ce era peste puterea mea de înțelegere. Mi se derulau în minte, în ordine, toate faptele mele rele, deși în momentul săvârșirii lor nu mi se părea că fac ceva greșit. Totuși, nu deznădăjduisem, așa cum îmi era obiceiul. M-am trezit a doua zi destul de devreme. Eram odihnită și surprinzător de voioasă. Îmi venea să sar în sus de bucurie. Simțeam o ușurare și o libertate pe care nu le mai simțisem niciodată. Adevărată libertate. Atunci, am început să înțeleg. Am plâns, m-am curățit.

Am realizat la scurt timp că n-a fost o spovedanie completă. Erau lucruri pe care nu le mărturisisem din cauza rușinii, dar, totuși, mă simțeam liberă. Eram foarte bucuroasă, aparent fără niciun motiv. Încet, încet îmi trecuse, pentru că revenisem la vechile obiceiuri. M-am dus iar să mă spovedesc. Știu că aveam încă o rană ascunsă care se tot mărea și durea. Mă durea păcatul. Mi-am făcut curaj și m-am mărturisit. Atunci știu că am ieșit zâmbind, parcă plutind, ca și cum nu mai exista nimic rău pe lume. Eram învăluită de o pace de nedescris. Am îndrăznit să-mi mărturisesc gândurile și neputința la Taina Sfântă a Spovedaniei și Dumnezeu m-a ajutat. M-a primit, fără să mă certe, fără să mă pedepsească și mi-a umplut inima de bucurie. De fiecare dată, după ce ajung să-mi mărturisesc toate păcatele, mă simt ușoară ca un fulg și sunt plină de dragoste. Este o frumusețe și o strălucire a sufletului care se vede și în exterior. E „o beție sfântă”.

Deși tind să cad, cred că Dumnezeu a lăsat acest dar al Său ca pe o mână întinsă care mă ridică mereu și mă conduce spre întâlnirea directă cu El, la Sfânta Împărtășanie.

Bucuria pe care o simt după mărturisirea de păcate este atât de înălțătoare! Și realizez că aceasta este doar o firimitură din toată dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Și dacă, prin simplul fapt că recunoaștem ce greșeli am făcut și Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte, El ne învăluie într-un asemenea har, dacă am ține cont de voia Sa, am câștiga „pâinea noastră cea spre ființă”. (J.M., 20 ani, Facultatea de Psihologie și Științele Educației)

Spovedania mă ajută să trec peste suferințele sau păcatele din trecut și să devin un om nou. După fiecare Spovedanie, mă simt eliberat și mai aproape de Dumnezeu, învrednicit să vorbesc cu El. (Ionuț, 22 ani, Facultatea de Geologie-Geofizică)

De fiecare dată când mă spovedesc, simt că renasc și că Dumnezeu pune în sufletul meu prospețime și putere, ajutându-mă astfel să lupt cu ispitele întâlnite în viața cotidiană. (Mădălina-Elena, 19 ani, Facultatea de Psihologie și Științele Educației)

Taina Sfintei Spovedanii mă ajută să-mi cunosc neputințele, să-mi văd mai bine păcatele și greșelile, conștientizând astfel starea de păcat în care mă aflu, din care încerc să mă ridic și să nu mai repet păcatele care îmi aduc neliniște și răutate. (Daniel, 23 ani, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației)

Dumnezeu îmi șterge prin Taina Spovedaniei păcatele mărturisite. Ea liniștește conștiința și o eliberează de starea de vină față de Dumnezeu, față de propria persoană și față de semeni. Mai mult, prin hotărârea fermă de a nu le mai repeta, voința se întărește și devine capabilă să tindă către lucrurile cu adevărat mari și esențiale în viață. (Emanuel, 22 ani, Facultatea de Teologie)

Nu cred că aș putea trăi fără spovedanie. Nu sunt deplin conștientă de dimensiunea acestei lucrări, dar spovedania mă ajută să înțeleg, prin părintele duhovnic, care este gândul lui Dumnezeu cu mine și cum să împlinesc acest gând. (A.N., 23 ani, Master – Consiliere în Asistență Socială)

Spovedania curată e un soare mare care crește-n coșul pieptului și culege toate plasele împăienjenite, face cald și îți dă liniște, siguranță, îți face sufletul frumos și bucuros, te face să vrei să fii bun și să mulțumești! Așa este Taina Spovedaniei pentru mine, „baie“ pentru nemurirea sufletului. (Elena, 19 ani, Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată)

Simt această Taină ca pe o curățire de neputințe și o permanentă putere care îmi ia cele mai grele pietre de pe inimă prin cuvintele părintelui meu duhovnic, care mă învață să trăiesc după cuvintele Mântuitorului. Cea care aduce liniștea și pacea în inimă, care îmi învață sufletul să lumineze și să se bucure, cu acea bucurie care vine de la Dumnezeu. (Cătălina, 21 ani, Facultatea de Automatică și Calculatoare)

Spovedania înaintea părintelui meu duhovnic mă ajută să mă simt din nou om, să simt că Dumnezeu mă iubește și mă iartă, din nou, ca un tată iubitor. Taina Spovedaniei mă obligă să mă străduiesc măcar să nu mai repet păcatele făcute și să încerc să devin, dacă nu o persoană mai bună, măcar un om care încearcă din răsputeri să nu facă rău celorlalți. (E.M., 27 ani, Analist Resurse Umane)

Cred cu tărie că fără Taina Spovedaniei nu m-aș mai bucura astăzi de adevărata libertate, dată omului ce trăiește în armonie cu tot ce îl înconjoară. Prin spovedanie mă întâlnesc cu Hristos, Îi spun ce mă doare, ce am greșit, tot ce e rău în viața mea. Iar El îmi dă mereu și mereu șansa unei noi vieți. El mă înțelege, mă ascultă, iar prin părintele duhovnicesc Se pogoară și în iadul din mine. Trebuie să recunosc: îmi era frică de spovedanie, îmi era frică de părintele care, credeam eu, mă va judeca, fără îndoială. Totuși, după ce guști, câtuși de puțin, din harul lui Dumnezeu, îți mai pasă de ceva?! Îți mai vine să te gândești la fel și fel de aiureli stârnite de mintea ta doar pentru a te depărta de Hristos?! Nu! Ajungi să te gândești doar la relația ta cu Hristos. Eu, duhovnicul și Hristos, în liniștea tainică a bisericii. (Anonim)

Din revista ”Cuvinte către tineri – Putna 2017”