Cum își dă un tânăr seama că are vocație pentru preoție?

68

N-aș putea vorbi decât din experiența personală. Am știut, student la Filosofie fiind, că după absolvire voi mai urma o altă facultate. Dar niciodată nu luasem în calcul Teologia, cu atât mai puțin preoția. Mai ales că tipul de viață pe care îl duceam mă plasa departe de exigențele pe care ar trebui să le împlinească un viitor preot. Dar a fost chemarea lui Dumnezeu venită, repet, pe firul unor reflecții kantiene, adică de unde nu te-ai fi așteptat. Până și o banală sârmă poate purta curent de înaltă tensiune, nu?

După ce am ales calea Teologiei, vreme de aproape șapte ani am tot fost surd la îndemnul ierarhului de a primi hirotonia. Până când am înțeles că nu se iau în calcul niscaiva merite personale când vine vorba de a fi hirotonit, ci că preoția este o misiune la care Dumnezeu te cheamă tocmai pentru că realmente nu te simți deloc vrednic de a-I sluji astfel. Ceva, totuși, am avut dintotdeauna, nu ca virtute cultivată, ci ca dar de la Dumnezeu. Am iubit oamenii și am avut încă din copilărie capacitatea și dragul de a asculta pe fiecare. Încât, eu cred că dacă pe lângă un dor nestăvilit după Dumnezeu nu avem și drag de a ne pune în slujba oamenilor, nu are rost să luăm în calcul calea preoției. Iar fetele, dacă pe lângă dorința de a viețui după voia lui Dumnezeu nu au și conștiința că, direct sau prin soțul pe care-l vor sprijini, se vor pune mereu în slujba comunității parohiale până la a se neglija pe ele însele, atunci nu are rost să spere la cinstea de „preoteasă”.

Pr. Constantin Sturzu

din revista „Cuvinte către tineri” Mănăstirea Putna 2018