Cum îl putem ajuta pe copil să recunoască păcatele proprii?

47

Cum îl putem ajuta pe copil să recunoască păcatele proprii și în același timp să nu-l judeci prea aspru cu cuvintele?

Nu trebuie să utilizam cuvinte care ni s-ar părea și nouă jignitoare (prostule, idiotule, nenorocitule…). Astfel de cuvinte trebuie să lipsească în general din limbajul nostru cotidian, mai ales atunci când vorbim cu copiii. Cel mai important este să nu-l identificam pe copil cu fapta pe care a făcut-o. Aceasta este o regulă generală, dată de Mântuitorul într-una din poruncile principale: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 39). Dragostea noastră pentru noi înșine constă în aceea că, într-o oarecare măsură (dacă nu ne-am pierdut mințile), cunoscându-ne păcătoșenia, înțelegem că nu suntem reductibili la păcatele noastre, ca persoane. Căci, oricum, continuăm să ne aflăm în starea de părere de rău pentru noi, să ne iubim, să ne dorim mântuirea și să ne rugăm Domnului pentru iertare, dar să ne dorim și iertarea din partea aproapelui. La fel trebuie să ne comportăm și cu copilul. Să nu-i spunem: „Ești un zgârcit!” sau : „Ești rău!”, ci „Te-ai comportat ca un om zgârcit!” sau „Ai făcut un lucru rău, lovindu-ți sora mai mică!” Adică trebuie să facem diferență între omul care păcătuește și fapta lui, și aceasta cu atât mai mult referitor la copii.

Preot Maxim Kozlov, Familia – Ultimul Bastion, Trad. rusă de Eugeniu Rogoti, Edit. Cartea Ortodoxă, București, 2009, p. 239-240