„Criza familiei este o criză a persoanei”

443

Dar factorul determinant este, în cele din urmă, omul însuși, lăuntrul lui. Bătălia cea mare se dă înlăuntru. Și situația familiilor sau, cum spuneați, evidența creșterii divorțurilor se datorează crizei persoanei. Deci, criza familiei este o criză a persoanei. Am această convingere și pentru faptul că, iată, Evanghelia Mântuitorului Hristos nu mizează pe instituția familiei – miza majoră este persoana. Mântuitorul Hristos Însuși nu e preocupat de problema familiei, cum de altfel nu e preocupat de nici o altă instituție, nici de societăți, nici de asociații, nici de fundații, nici de organizări… E preocupat de persoana umană, pe care o cheamă să se așeze onest în fața lui Dumnezeu și în fața celorlalți.

Și așezarea sănătoasă și corectă în fața lui Dumnezeu și a celorlalți îl transformă pe om într-o persoană conștientă de sine și responsabilă. Prin urmare, cultivarea persoanei ar genera o familie sănătoasă, tot la fel cum criza persoanei generează criza familiei, ca și orice altă criză – pentru că nu numai criza familiei o constatăm, iată, ci și criza „familiilor” mai mari, a comunităților rurale, a comunităților parohiale, criza neamului, a conștiinței de neam etc. Dar, sigur, familia nu se confundă cu ele, e un așezământ absolut special, care ține de datul uman, de creația lui Dumnezeu.

Prin urmare, dacă am vrea să abordăm cu oarecare seriozitate situația, investiția majoră trebuie făcută în direcția conștientizării persoanei. Este o foarte mare amăgire să credem că situația noastră este dependentă la modul absolut de factorii exteriori (de familia care ne-a crescut, de educație, de școală, de grădiniță, de Biserică, de stat, de vremuri). Copleșiți de astfel de convingeri, nu ne mai angajăm într-un efort personal pentru cultivarea virtuților, cum spun Părinții, și pentru lupta împotriva patimilor. Pentru că, dacă omul este dezechilibrat din punctul acesta de vedere – al stăpânirii propriilor instincte primare – va intra în familie nepregătit și vulnerabil, în consecință familia lui nu va avea foarte multe șanse. Un călugăr bun ar fi și un foarte bun familist, după cum și un familist bun ar fi și un foarte bun călugăr, în sensul investiției pe care o face cineva în propria sa pregătire.

Oamenii intră în familie foarte nepregătiți, mai ales în ceea ce privește stăpânirea de sine și conștiința de sine. Eu le spun: „Fraților, familia înseamnă însoțirea bărbatului cu femeia, și ca să te însoțești la un grad avansat de conștiință de sine, trebuie să ai conștiința, tu, bărbatul, a firii bărbătești, foarte adâncă și foarte completă – și tu, femeia, să ai conștiința de sine a firii femeiești”. Or, eu fac teste la spovedanie, și făceam și la facultate, și am văzut că mai nimeni nu poate să-și descrie propria fire, să spună cam care ar fi trăsăturile caracteristice specifice firii bărbătești – dincolo de anatomie, se înțelege, că anatomia este vizibilă, dar firea bărbătească nu se epuizează la anatomie – și cum îți definești firea femeiască. Și, pasul următor: dacă există o specificitate a firii, care e evidentă, trebuie să existe și o vocație specifică, care decurge din fire. Este o lipsă de preocupare aproape totală asupra acestui subiect. Oamenii nu se adâncesc, nu se așază în propria fire – ăsta e un cuvânt pe care l-am găsit a fi foarte potrivit. Și, ca să meargă însoțirea, bărbatul trebuie să fie foarte bărbat, să aibă o conștiință deplină a bărbăției lui, și femeia să fie foarte femeie, să aibă o conștiință a feminității ei. Fiecare să-și activeze firea – căci, dacă se amestecă firile, dacă sunt sub presiunea decadențelor, a ispitelor, a patimilor, a degradărilor, evident că însoțirea este condamnată. De aceea spun că investiția majoră, ca și responsabilitatea, de altfel, revine subiectului personal, cel ce este conștient de sine.

Pr. Constantin Coman

Din publicatia editata de Manastirea Putna, Cuvinte catre tineri, Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Manastirea Putna, 2014