Cine-i mai sălbatec?

90

Europenii, care stăpâneau un ţinut cu oameni sălbatici din mijlocul Africii, credeau că numai cu răutate pot să-i îndrume. Aşa că multe nelegiuiri săvârşeau asupra acelor sălbatici. Într-o zi, pe când europenii duceau o luptă cu aceşti negri, fiul unui căpitan european căzu prizonier. Soarta lui era pecetluită, când un negru bătrân ceru tovarăşilor să-l cruţe pe prizonier şi să i-l dea lui. Soldaţii negri i-l dădură. Bătrânul luă pe tânărul prizonier, îl duse în cortul său şi vru să-i dea ospătare şi un pat bun de odihnă. Prizonierul, crezând că bătrânul voia numai să-şi bată joc de el, îi zise:

– „Nu primesc nimic, căci ştiu că mâine mă vei omorî.”

– „Ba deloc, îi răspunse bătrânul; mâine te voi încredinţa tatălui d-tale.”

Tânărul nu vru să creadă. Bătrânul îi spuse:

– „Tatăl d-tale care e un ostaş brav, dar e un om rău, mi-a prins şi mi-a ucis pe singurul meu fiu. Ştiu că şi d-ta eşti singurul lui fiu, dar eu n-am să te omor, ci am să te trimit viu şi nevătămat la tatăl d-tale, care trebuie să fie foarte mâhnit.”

Şi a doua zi, sub pază bună, vechiul ostaş negru trimise căpitanului european pe fiul său prizonier.

Din ziua aceea, europenii au început a se purta cu bunătate faţă de negri, cari se dovediseră, că pot avea uneori un suflet mai bun ca al lor.

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti