CINE APĂRĂ COPIII NENĂSCUȚI?

78

În România, în perioada 1958-2008 s-au făcut, oficial, 21.330.519 de avorturi. Chiar și în perioada 1967-1989, când au existat unele restricții, numărul avorturilor a depășit 6 milioane. În nici un moment al istoriei sale poporul român nu a mai pierdut atâți oameni, practic un număr de suflete egal cu populația actuală. În ultimii ani, în tăcerea vinovată a adulților și a vârstnicilor, o generație de adolescenți se ridică în apărarea pruncilor nenăscuți. Ei înșiși sunt niște supraviețuitori, căci un număr egal de frați de-ai lor nu au văzut lumina zilei. Iată mărturia unei eleve de liceu care a ajutat atât la salvarea vieții unui copil, cât și a sufletelor părinților acestuia.

În anul 2009, pe când eram voluntar într-o organizație umanitară, am primit într-o zi un e-mail disperat în care o mamă ne cerea ajutorul, întrebându-ne dacă avem vreo campanie prin care să sprijinim femeile aflate în criză de sarcină.
Atunci când am citit e-mail-ul mi-am dat seama că nu pot să-i dau pur și simplu un răspuns negativ; simțeam că e singurul moment în care i se poate întinde o mână de ajutor. Ceva îmi spunea că ajutorul trebuie dat repede, motiv pentru care am sunat-o imediat după ce am citit e-mail-ul și am fixat o întâlnire în după-amiaza aceleiași zile.
Am ajuns la ora stabilită și am cunoscut-o pe Elena, o tânără în vârstă de 21 de ani, care trăia de câțiva ani cu un bărbat și făcuse deja trei avorturi. Era foarte tensionată: aflase cu câteva zile în urmă că este însărcinată și se gândea să mai facă un avort, în principal pentru că oamenii din jurul ei o presau să facă acest lucru. Elena locuia cu părinții ei, iar aceștia nu erau de acord cu relația dintre cei doi, voiau să se termine cât mai repede totul, mai ales că Ioan, concubinul ei, era bolnav de astm, boală care nu-i permitea să lucreze în meseria pentru care obținuse o calificare, cea de instalator. În tot acest nor de confuzie și incertitudine, prin mintea Elenei a trecut un gând și timp de câteva secunde s-a rugat spunând: „Doamne, dacă Tu vrei ca acest copil să trăiască, fă ceva pentru el, eu nu știu ce să mai fac.” În dimineața acelei zile, mama ei făcuse o programare pentru avort. Totul părea pierdut, nimic din ceea ce se întâmpla nu dădea de înțeles că Dumnezeu i-ar fi ascultat rugăciunea. Și totuși Dumnezeu mi-a dat în gând să o sun repede, fără să știu toate aceste lucruri.
Nu mă documentasem niciodată despre avort, ce știam aflasem doar de la mama, poate și din discuțiile cu alți oameni, dar mai presus de toate știam că inima omului o schimbă numai Dumnezeu și mi-am pus toată nădejdea în El, mă rugam mereu să-mi dea cuvintele potrivite. După ce s-a mai liniștit, am început să-i povestesc despre pruncul pe care îl are în burtică, despre cât de important este să-i dai viață unui copil și am asigurat-o că atunci când Dumnezeu le trimite părinților un copil, în timp le dăruiește și cele necesare pentru creșterea lui. La finalul discuției mi-a spus că și-ar dori să stea de vorbă cu un preot. M-am bucurat și i-am propus să mergem împreună la Mănăstirea Radu Vodă.
După ce ne-am închinat Sfântului Nectarie, l-am găsit pe duhovnicul meu, care a stat de vorbă cu ea. Atunci când ne-am despărțit, Elena mi-a spus că s-a decis să păstreze copilul. Nu puteam să mă mulțumesc doar cu acest răspuns, știam că va ajunge acasă și presiunea va continua. Prin urmare, în ziua următoare am vizitat-o. L-am cunoscut și pe Ioan, am stat de vorbă cu ei, dar nu erau suficient de convinși că lucrurile se vor schimba în viitor. Atunci mi-am luat angajamentul că îi voi ajuta, astfel încât să fie acoperite nevoile de alimente, bani pentru analize și alte lucruri; fără a avea resursele necesare, m-am gândit că va rândui Dumnezeu lucrurile cumva. Imediat după ce s-au hotărât definitiv să păstreze copilul, s-a rezolvat, într-o oarecare măsură, problema cu alimentele, urmând să primească în fiecare lună o cantitate de produse.

Am început apoi o campanie on-line prin care am cerut sprijinul tuturor celor care doreau să-i ajute. La un moment dat era nevoie de niște bani pentru analizele medicale, într-un timp foarte scurt, dar nu știam de unde să-i iau. Atunci i-am cerut ajutorul Sfântului Spiridon și peste puține zile am primit un telefon de la o doamnă care mi-a spus că ar vrea să o ajute pe Elena cu analizele. M-a întrebat dacă are medic de familie și mi-a propus să meargă cu noi la o clinică. După ce i-am mulțumit, am sunat-o bucuroasă pe Elena, i-am spus despre ce este vorba și am mers împreună la clinică. Am fost mirată să văd că mergem la clinica de lângă biserica „Sfântul Spiridon Vechi”. M-am bucurat și i-am mulțumit sfântului pentru ajutor. Medicul de acolo a ajutat-o foarte mult pe Elena, găsindu-i inclusiv un doctor cu care să nască.
Fiind în Postul Paștelui, m-am gândit că ar fi bine ca Elena să se și spovedească, astfel încât Dumnezeu să poată lucra mai mult în sufletul ei. I-am propus acest lucru de câteva ori, dar îmi spunea de fiecare dată că nu este pregătită sau găsea alte motive. În Săptămâna Mare m-a sunat într-o zi și mi-a spus că ar vrea să meargă la Denie. Ne-am întâlnit și am ajuns la Mănăstirea Radu Vodă cu puțin timp înainte să înceapă slujba. În timp ce ne închinam, am văzut că vine un preot înspre noi și ne-am dat la o parte, crezând că vrea să treacă. Atunci Sfinția Sa s-a oprit și i-a spus Elenei: „La tine veneam, trebuie neapărat să te spovedești și să te împărtășești. Te aștept mâine la ora aceasta”, apoi s-a întors și a plecat. Elena s-a dus a doua zi la spovedanie și a continuat să o facă pe parcursul sarcinii.
La un moment dat a luat legătura și cu ProVita București, ceea ce a ajutat-o foarte mult, pentru că a avut ocazia să primească consiliere specializată, să cunoască mame aflate în situații asemănătoare, să intre de fapt într-un alt mediu, care i-a oferit și posibilitatea apropierii de Dumnezeu.
Peste puțin timp Elena și Ioan s-au căsătorit, le-a dat Dumnezeu nași deosebiți care i-au ajutat mai departe, au reușit chiar să înceapă o casă cu două camere în care vor locui după ce o vor termina. În noaptea de 29 spre 30 august s-a născut primul lor copil, care a primit numele Alexandru, după Sfântul Ierarh Alexandru pomenit în acea zi. Anul acesta, în ianuarie, Elena a născut al doilea copil, căruia i-au pus numele George, iar acum îl așteaptă pe al treilea.
Atunci când am întrebat-o cum a fost momentul în care a aflat că este însărcinată cu al doilea copil, mi-a spus că nu s-a mai putut gândi nici o clipă la avort. Acum știa ce se petrece cu pruncul în aceste momente și în mod sigur lucrurile ar fi stat altfel dacă avea toate aceste informații înainte de a face primele trei avorturi.
Nu amânați să îi ajutați pe copiii nenăscuți! Pentru ei, ajutorul nu poate să întârzie.

Alexandra Nadane

Din revista „Cuvinte catre tineri” Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Manastirea Putna, 2012