Ce trebuie să ştim despre Botez?

188

Prin Botez se spală deodată două păcate cu care se naşte copilul, adică atât păcatul strămoşesc, cât şi păcatul zămislirii din plăcere. Că şi zămislirea este considerată păcat, după cuvintele psalmistului din Psalmul 50, care zice: Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi întru păcate m-a născut mama mea… De aceea trebuie să se boteze copiii. Ei se botează prin credinţa naşilor, cum s-a vindecat şi sluga sutaşului. Omul la început a fost creat să se înmulţească prin cuvânt, nu prin poftă, că este fiinţă cuvântătoare, aşa cum a zămislit Maica Domnului prin cuvânt. Însă omul, prin păcat a ajuns să se înmulţească trupeşte.

„Ne vorbește Părintele Cleopa Ilie”, Volumul 5, p. 149