Ce se întâmplă cu păcatele uitate nemărturisite la spovedanie?

86

Cele pe care le-ai uitat și nu le-ai cunoscut că sunt păcate, acelea se acoperă cu mila lui Dumnezeu, căci zice: ”Fericiți cărora li s-au iertat fărădelegile și cărora li s-au acoperit păcatele”.

Dumnezeu e preasfânt și preadrept, dacă omul nu le-a știut, nu și-a dat seama, nu le-a cunoscut sau le-a uitat, asta e soarta celor uitate. Dacă le-a uitat omul din lenevire e păcat, dar dacă el a vrut să se mărturisească curat și a uitat ceva, acelea se acoperă cu mila lui Dumnezeu, nu cumva pentru acel păcat să meargă în iad.

Și dacă îți aduci aminte mai târziu scrie și, când te duci iar la părintele, îi spui: ”Am uitat cutare” și îți pune mâna pe cap și te-a dezlegat.

Din Ne vorbește părintele Cleopa, Vol. 9, Edit. Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 142