Ce să facem când oamenii ne dezamăgesc?

87

Să te dezamăgești până când n-o să te mai amăgești! Dezamăgirea e lucrarea ta. Dezamăgirea mea e lucrarea mea, nimeni nu m-ar putea amăgi dacă nu m-aș lăsa amăgită. Și orice dezamăgire este o faptă bună, un serviciu, să pupăm mâna celui care ne dezamăgește, să îl pupăm pe obraji, să-i mulțumim frumos, să-l punem și pe acatist vreo zece ani și să ne despărțim! Că a alge să trăiești mai departe lângă cineva care e specialist în a te dezamăgi și o face cu plăcere, mi se pare prea mult.

Să învățăm din prima lecție: ne amăgim pentru că suntem plini de pretenții și de așteptări de la ceilalți, am vrea ca ceilalți să fie așa cum ne-ar plăcea nouă și așa cum am vrea să fim noi și ne amăgim pe noi înșine că suntem așa și așa și așa… Cumva, această dezamăgire să fie începutul cunoașterii, începutul iubirii. Cine rezistă la zece dezamăgiri asumate și încă îl mai iubește pe dazamăgitor, are șanse să îl iubească până la Judecata de Apoi. Între timp să-i spuneți de fiecare dată că vă doare comportamentul lui și că ați ales să-l iertați și chiar să-i cereți să-și ceară iertare… Dar singurul lucru important aici este să vă asumați consecințele comportamentului său fără să-l acuzați pe el de cele pe care le îndurați. Ați ales asta și vă asumați…

Maica Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Iași, Edit. Doxologia, 2013, p. 96-97