Ce putem face pentru a fi uniți în viitor?

28

Ce putem face pentru a fi uniți în viitor?
Să înțelegem un lucru esențial: România nu ar fi întreagă nici dacă ar primi înapoi toate teritoriile pe care le avea la 1918, nici dacă toți românii răspândiți prin lumea largă s-ar întoarce acasă. Dacă asta înțelegem prin unire, suntem departe de profunzimile acestui deziderat. România este întreagă doar dacă are conștiința comuniunii vii cu cei care au împodobit Cerul cu viețuirea lor plină de sfințenie. Asta înseamnă să cultivăm în acest popor conștiința istorică – să nu uităm fiii cărui neam suntem, care este specificul nostru și să ne asumăm strămoșii cu bune și cu rele –, respectiv să revitalizăm conștiința eshatologică, deslușind și lucrând spre a împlini chemarea ca toți „să fie una” (Ioan 17, 21) în Hristos.

Pe scurt, România nu poate fi întreagă decât dacă este unită cu Dumnezeu. Dacă pe toate celelalte le vom împlini și vom ajunge să fim uniți ca neam și vom fi solidari întru toate cele de pe pământ, dar vom pierde legătura cu România din Cer, adică ne vom depărta de Însuși Dumnezeu, atunci nimic nu vom folosi. Pericolul cel mai mare acesta este azi: ruperea de Dumnezeu. Fărădelegea aceasta se lucrează și prin deșănțata promovare în societatea românească a unor valori și principii anticreștine, dar și în interiorul Bisericii, prin cultivarea unui duh de dezbinare și chiar de schismă.

Vom fi uniți pe viitor dacă ne vom aduna împreună în Biserica lui Hristos. Cineva spunea că astăzi nu se mai lucrează la împlinirea unor mari proiecte naționale întrucât nu mai avem oameni de stat, ci doar politicieni. Eu cred că avem nevoie să ne lăsăm mai mult conduși de Dumnezeu și mai puțin să ne punem nădejdea în oameni. Dacă fiecare ar încerca mereu să-și lase viața în mâinile lui Dumnezeu, căutând mereu voia Lui, sunt convins că Însuși Dumnezeu va lucra și va lupta pentru acest neam. Și va ridica pe cei pe care-i știe și pe care-i va alege apoi să ne conducă în duhul Lui prin deșertul istoriei și prin pustiul acestei lumi. Este de ajuns să ne amintim de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare sau de Mihai Viteazul ca să avem încredințare că totul devine posibil când Dumnezeu binecuvintează.

Vă rugăm să adresați un îndemn către tineri.
Aș relua aici un îndemn pe care l-am făcut vorbind unor tineri din diaspora. Le-aș spune din nou că eu am mare încredere în ei! Nu am încredere în cântecele de sirenă ale lumii care-i înconjoară. Nu am neapărat încredere că ei vor ști să facă alegerile cele mai bune la această vârstă. Dar am încredere că Dumnezeu îi iubește și că le va descoperi Adevărul și îi va pune pe Cale, spre a dobândi Viața (cf. Ioan 14, 6). Am încredere că ei, tinerii, nu se mulțumesc cu puțin, ci vor dori Totul. Că vor face indigestie de la atâtea plăceri, alergie la tot ceea ce este artificial sau virtual și că vor avea reacții adverse la manipulările de tot felul. Că ei vor ști – fără să le fi fost predat la școală – să facă diferența între cineva care te folosește și Cineva care te iubește. Între cineva care vrea să te stăpânească și Cineva care vrea să fii liber. Între cei ce promit, dar nu oferă, și Cel ce nu promite, ci oferă continuu, fără a pretinde altceva, decât șansa de a oferi și mai multă viață (cf. Ioan 10, 10). Cu alte cuvinte, aleg să am încredere că tinerii sunt mai receptivi decât credem noi la prezența discretă și dragostea necondiționată a lui Dumnezeu.

Pr. Constantin Sturzu

din revista „Cuvinte către tineri” Mănăstirea Putna 2018