Ce părere aveți despre răspândirea concubinajului și a relațiilor extraconjugale?

37

Domnule, este un dezastru venit după anii ăștia de după revoluție! Este ce-a mai crudă și barbară situație, întrucât aicea ideea de familie nu mai există, ideea neamului nu mai există! Este o nenorocire, o aberație!

Acum este această căsătorie de probă: trăiesc copiii noștri câte șapte, opt, zece ani împreună și, la un moment dat, întoarce spatele băiatul că vrea altceva! Și ce face nenorocita aia de fată? Cine o mai ia? N-o mai ia nimeni! Rămâne a nimănui! Părinții au lăsat-o, amantul s-a dus, ea a rămas aiurea, și însărcinată!

De aceea cred că aceste căsătorii de probă sunt de origine barbară, nu au nimic comun cu viața morală, ortodoxă, de altă dată. La nuntă, când se făcea legătura acesta firească, între bărbat și femeie, dacă nu era fată, o punea pe grapă și o ducea acasă la părinți! Ăsta era sistemul! Și, după câteva întâmplări de acestea, fata știa să se păzească curat. Pentru că la cununie, când vii acolo, numai podoabe, măi, și pe mireasă și pe mire, cu cât e mai împodobit și mai aranjat, cu atât e mai gol pe dinăuntru! Asta-i nuntă? Apoi nunta nu se face așa! Nunțile acum se fac, de o bucată de timp, după bolșevici încoace, sâmbăta spre duminică. Iar nunta nu mai e nuntă, a devenit o bătaie de joc! Biserica, duminica e goală, iar oamenii calcă șanțurile după nuntă, bolnavi de petrecere. Și iată nunta cum o începe omul: nu mai începe cu ”Doamne ajută”, o începe cu ”Doamne Satana”! Și de aceea lucrurile acestea nu ies bine în viața nostră! Pentru că se fac lucrurile invers!

Nunta nu-i pentru câștig! Nunta, căsătoria, se face pentru înmulțirea unui neam, pentru că ai responsabilitatea unui copil pe care-l naști! Acum vine băiatul cu buzunarele pline de pastile, după ce se droghează cinci, șase ani, și vrea să se însoare! Când el este bolnav!?! Noi avem nevoie de o societate bolnavă? Avem nevoie de o societate sănătoasă, de copii sănătoși! Ce te faci tu cu o fată care face câte șapte, opt avorturi, că la un moment dat nici nu le mai știe numărul, ce mai poate face? Că parcă-i o libelulă, nici o găleată de apă nu mai poate duce! Îi gata, o pui în sicriu! Păi unde mai vezi tu femeia de la țară, care ținea un copil în mână, unul în burtă și unul la subsuară și ducea de mâncare pe câmp la bărbat!?

Părintele Iustin Pârvu, Cuvintele Înțeleptului, Bacău, Edit. Babel, 2011, p. 38-40