Ce înseamnă „a umbla întru adevăr”?

63

Înseamnă că, după ce ai primit adevărul în inimă, să-ţi păstrezi gândurile şi simţirile aşa cum o cere adevărul.

De pildă, faptul că Dumnezeu pretutindenea este şi vede toate este un adevăr: cel care va primi acest adevăr în inimă şi se va purta, atât la vedere cât şi lăuntric, ca şi cum dinaintea lui ar fi Dumnezeu Însuşi şi ar vedea totul înăuntrul lui, acela va şi umbla întru acest adevăr.

Faptul că Dumnezeu toate le ţine şi fără ajutorul Lui nu putem reuşi nimic este un adevăr: cel ce îl va primi cu inima şi va începe ca, orişice ar face, să se roage lui Dumnezeu pentru ajutor şi să primească tot ce i s-ar întâmpla ca venind din mâna Domnului, acela va umbla întru acest adevăr.

Faptul că moartea ne poate răpi în orişicare ceas, iar după moarte urmează neîntârziat şi judecata, este un adevăr: cel care va primi aceste adevăr cu inima şi va trăi ca şi cum ar trebui chiar în minutul de faţă să moară şi să se înfăţişeze înaintea judecăţii lui Dumnezeu, acela va umbla întru acest adevăr.

La fel stau lucrurile cu privire la oricare alt adevăr.

Sf. Teofan Zăvorâtul – ”Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”, Ed. Sophia