Ce este monahismul?

178

Ce este monahismul? Dați câteva povețe pentru monahul contemporan, dar și pentru cei care se gândesc să îmbrățișeze viața monahală.

Monahismul este încercarea cuiva de a trăi la treapta desăvârșirii poruncile lui Hristos. Monahii sunt „cei ce trăiesc evanghelic”.

Am scris o carte în care am încercat să descriu noțiunea de monahism și i-am pus titlul: „Monahismul ca viață prorocească, apostolică și martirică”. Asta înseamnă că monahii sunt noii proroci, care au insuflare, comuniune cu Dumnezeu, rugăciune, sunt noii apostoli, care I-au dăruit lui Dumnezeu totul, Îl urmează până la Cruce și Îl văd înviat și sunt noii mucenici, care I-au jertfit lui Dumnezeu însăși viața aceasta.

Astfel, toți cei care vor să urmeze viața monahală trebuie să aibă înlăuntrul lor dorința de a se dărui și de a trăi viața dinainte de cădere a lui Adam și a Evei, trăind astfel raiul încă din viața aceasta – desigur, cei care L-au așezat pe Hristos în centrul vieții lor. Este o pregustare a vieții veșnice.

(Înaltpreasfințitul Ierótheos, Mitropolit de Nafpaktos și Agios Vlasios)

Revista ”Cuvinte către tineri”, Mănăstirea Putna, 2016