Ce atitudine să am faţă de fata mea care a rămas însărcinată înainte de căsătorie?

96

Ce atitudine trebuie să am faţă de fata mea care a rămas însărcinată înainte de căsătorie?

Dacă s-a întâmplat aşa, trebuie să ai o atitudine faţă de ea ca faţă de o viitoare mamă. Este copilul tău, sigur că nu este bine ce a făcut, sigur că nu. Asta se rezolvă prin spovedanie, se face canonul, se naşte copilul, se face canon destul, se creşte copilul şi Dumnezeu le învârte şi le rânduieşte.

Dacă omoară copilul, ce viitor mai poate avea acea fată? Or, aici, dacă avem de-a face cu aşa ceva, trebuie multe rugăciuni, multă atenţie. În general, cei ce greşesc, greşesc din vina lor şi nu numai, ci cam trag păcatele părinţilor, şi în special ale bunicilor. Este vorba de ceea ce psihologia numeşte moştenire atavică. Atavismul însă poate fi foarte uşor învins prin spovedanie, împărtăşanie şi participarea la Sfânta Liturghie.

Deci cu foarte multă atenţie să fim, pentru că ceea ce săvârşim acum se repercutează cel puţin până la al treilea neam. Şi Dumnezeu aşa zice, că se milostiveşte până la al nouălea, dar pedepseşte până la al treilea. Asta nu este predestinaţie, ci este altceva.

Când se naşte un copil, vin vecinii, bunica, bunicul, sunt prezenţi acolo şi una din vecine spune aşa: „Vai, ce seamănă la ochi cu tine, Mario!” Iar Maria are 86 de ani. „Seamănă cu mine? Da, pe unde?”

„Pe la frunte.”

„Eh, îmi pare bine”, zice ea cu voce tare, sau în sine. Se bucură. După aceea îi zice bunicului: „Măi Gheorghe, parcă este nasul tău ăsta!” Şi aşa mai departe.

Precum atunci ne bucurăm că moşteneşte ceva din noi, tot aşa trebuie să acceptăm şi ceea ce se transmite moral.

Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 203-204