Cauza răului în lume!

63

Să nu uităm că diavolul este cel ce introduce ideile răului în mințile noastre. De aici încolo, noi, în mod individual, suntem cei care le punem în aplicare. Pentru a fi
mai clar: diavolul îți pune în gând (îți şopteşte) să furi. Dar tu eşti acela care plănuieşte unde, când, cum şi ce ai de gând să furi. Poți plănui un lucru astăzi, mâine altul, iar în altă zi cu totul altceva. Mai mult, se poate să fi gândit în amănunt planurile şi să fi început deja hoția, dar, cu toate acestea, pe cale să te fi gândit la altceva, iar în cele din urmă să anulezi toată operațiunea. Mergi acasă, faci planuri noi. Acum, ce-ar fi dacă ai porni din nou, dar acum ai fura de-adevăratelea? Cine te-a făcut să furi, diavolul sau tu însuți? Oare el ți-a întocmit planurile, cel care ți-a întins mâinile să iei ceva ce nu-ți aparține? Sau tu ai fost acela? Tu conduceai jocul. Tu ai furat, nu diavolul.
La fel se întâmplă şi în orice altă acțiune în care te angajezi, precum şi în orice lucru rău pe care-l faci. Tu-l faci. La fel se aplică şi prietenului tău, cunoştințelor tale
şi oamenilor de care n-ai auzit niciodată. Cu alte cuvinte, nu diavolul este cel ce face rău, ci tu, prin slăbiciunea ta. Dacă diavolul l-ar fi făcut, tu ai fi nevinovat şi atunci
desigur că n-ai mai fi pedepsit. Indiferent ce crime ai comis, te vei duce în Rai. Şi numai diavolul se va duce în iad.

 Vassilios Bacoiannis – ,,Înfruntând diavolul și vrăjitoria”