Când sufletul se smerește, atunci încetează și sufe­rințele

26

Adesea, aici, pe fața pământului, se abat asupră-ne mul­te necazuri și greutăți. Toate acestea se întâmplă pentru că încă nu ne-am smerit. Când sufletul se smerește și se supune voii lui Dumnezeu, atunci încetează și sufe­rințele, și necazurile. Căci atunci și suferințele, și pătimirile se fac dragi inimii și sufletului. Căpătăm atunci o cu totul altă înțelegere a vieții. Nu mai cugetăm după înțelepciunea veacu­lui acestuia, așa cum face lumea. Le înțelegem pe toate altfel. Tot ceea ce privim este parcă strălucitor, totul este mân­gâ­ietor. Toate ne sânt bune, pentru că toate sânt dragi lui Dum­nezeu. Sântem Zidirea Sa, și tot ceea ce a fost zidit este al Său. Și El a zidit acestea pentru Sine, ca să fim părtași la dra­gostea Sa dumnezeiască, la pacea și bucuria cea dumne­ze­iască.

Sterețul Tadei de la Vitovnița, Cum îți sunt gânduriele, așa îți este și viața, București, edit. Predania, 2010, p. 124-125