Când iubești pe cineva, iubești acea persoană cu defecte cu tot

71

„Astăzi oamenii caută să fie iubiți și de aceea eșuează. Corect este să te intereseze nu dacă ei te iubesc, ci dacă tu Îl iubești pe Hristos și pe oameni. Doar astfel sufletul îți este împlinit”, învăța părintele Porfirie.

Când iubești pe cineva, spunea părintele Teofil Pârâian, adaugi ceea ce-i lipsește și înlături ceea ce e rău adăugat la ființa lui. În general părinții sunt iubitori față de copii așa cum sunt copii și caută să apară copiii în lumina cea mai bună posibilă, chiar și atunci când au pete, chiar și atunci când au răutăți. Asta o face iubirea, așa-i rostul iubirii. Când iubești pe cineva, iubești acea persoană cu defecte cu tot, și când nu o iubești, nu o iubești nici cu calități cu tot.

Un pustnic i-a spus odată Sfântului Siluan Athonitul că ”Dumnezeu va pedepsi pe toți criminalii și păcătoșii, care vor arde în focul cel veșnic”, iar Sfântul i-a răspuns: ”Bine. Dar spune-mi, te rog, dacă vei fi în rai și de acolo vei vedea cum arde cineva în focul iadului, vei mai avea pace?” ”Ce să-i faci? E păcatul lor”, a spus pustnicul. La care Siluan a răspuns: ”Iubirea nu poate suferi aceasta. Trebuie să ne rugăm pentru toți oamenii.” Căci iubirea nu rabdă să piară nici măcar un singur suflet.

”Cine iubește pe fratele său rămâne în lumină, și sminteală nu este întru el. Iar cel ce urăște pe fratele său este în întuneric și umblă în întuneric și nu știe încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui.” (I Ioan 2, 10-11). ”El și-a pus sufletul Său pentru noi, și noi datori suntem să ne punem sufletele pentru frați.” (I Ioan 3, 16). ”Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.” (I Ioan 4, 8).

Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține cuvinte, multă iubire…, Iași, Edit. Pim, 2013, p. 198-199