Când iert, dau jos povara care mă trăgea în jos

82

Iată ce avem în față; în fața acestei judecăți stăm toată viața, tot timpul. Și nu e vorba despre faptul că vreodată ne vom înfățișa judecății lui Dumnezeu și atunci, cu adevărat, după cum este spus, judecata va fi necruțătoare cu cei ce nu au arătat milă (Iacov 2, 13).

Atunci toate pe care nu le-am iertat vor sta drept reproș înaintea noastră, și, dacă nu am iertat pe pământ, să nu așteptăm iertare în Ceruri. Căci iertare nu constă în faptul că cineva – om sau Dumnezeu – zice: nu am nimic împotriva ta, ci constă în împăcare. Dacă aici, pe pământ, văzând toată fragilitatea, slăbiciunea, atracția spre păcat, neputința de a face binele, nu putem avea milă unii de alții, dăruindu-ne iertarea, cum va fi oare atunci când ne vom vedea în toată dreptatea și pe noi, și mărunțișurile ucigătoare pentru care nu am iertat aproapelui în decursul vieții sale; nu i-am iertat pentru că am fost invidioși, geloși, pentru că nici nu am luptat, nici nu ne-am învins propriul orgoliu. Atâtea cauze, și toate atât de mărunte…

Mitropolit Antonie de Suroj, Despre întâlnirea cu Dumnezeu, traducere de Mihai Costiș, Editura Cathisma, București, 2007, p. 82

Sursa: ortodox.md