Calea căsătoriei sau calea monahismului (călugăria albă)?

220

Ce asemănare este între viața monahală și cea de familie?

Atât creștinii care trăiesc în căsnicie, cât și monahii care se nevoiesc în mânăstiri sunt frați în Hristos. Și unii și alții trăiesc cu Hristos și se hrănesc din învățăturile Sfintei Evanghelii.

Mănăstirea este, și ea, o familie duhovnicească, ce are drept scop desăvîrșirea sufletelor prin rugăciune, post, ascultare, feciorie și celelalte fapte bune.
Mănăstirile cresc și ele fii duhovnicești. Adică pe cei ce vin din sânul familiilor creștine, îi cresc în Hristos, îi ajută să se despătimească, să invețe a se ruga, a se smeri, a se jertfi pentru Domnul si a iubi intreaga zidire.
Călugării sunt frați duhovnicești cu toți creștinii drept-măritori.
Deosebirea principală între unii și alții este căsătoria. Creștinii se căsătoresc pentru naștere de copii și continuarea vieții pe pământ, iar călugării se logodesc numai cu Hristos pentru mântuirea și cresterea de fii sufletești. Crucea căsniciei și crucea călugăriei formează cele două căi în viață creștinului, după Sfîntă Scriptură și Sfinții Părinți. Cel ce a luat crucea căsătoriei nu mai are voie să o lase pentru a lua crucea călugăriei. Numai dacă cei doi soți nu au copii, ori dacă și-au căsătorit copiii, prin învoire se pot retrage la batrânețe în viața monahala întru pocăința.
La fel, nici călugării nu mai pot lepăda crucea călugăriei pentru a se căsători. Cei ce fac acest greu păcat se aseamănă cu Iuda vânzatorul și sunt lepădați din Biserică, asemenea pagânilor și apostaților. Însă, dacă revin la mânăstire, au iertare și mântuire.

Între aceste două căi de mântuire, căsătoria și călugăria, mai este o cale de mijloc, anume calea sau crucea fecioriei, care are mare plată la Dumnezeu. Această se mai numește și „calugarie albă”. Cei care nu vor să se căsătorească și nici nu primesc cinul monahal, pot urma lui Hristos și în lume, ducând viață desăvîrșită prin rugăciune, feciorie, post și milostenie. La fel sunt considerate văduvele și cele lăsate de bărbați care renunță la a două căsătorie și duc viață în lume în totală curăție, smerenie și fapte bune.

 Astăzi sunt mult mai numeroși creștinii care duc această cruce a fecioriei și curăției în lume, decât călugării din mânăstiri.Asemenea tineri, fecioare și văduve curate erau și pe vremea Mântuitorului, ca femeile mironosițe, care urmau întru toate Domnului și erau nelipsite de la biserică.

Părintele Ioanichie Bălan – Călăuza ortodoxă in Biserică I –  Editată de Sfânta mănăstire Sihăstria – 1991