Biserica „Vovidenia“ din Galaţi şi-a sărbătorit hramul

160

La praznicul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului“, istorica biserică „Vovidenia“ din centrul oraşului Galaţi, şi-a sărbătorit hramul.

Parte integrantă a manifestărilor spirituale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos în luna noiembrie, cu prilejul cinstirii Sfântului Apostol Andrei, sărbătoarea a debutat în ajun prin săvârşirea slujbei de priveghere.

În ziua praznicului,  Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa rugătoare a numeroşi credincioşi din urbea gălăţeană, profesori şi oameni de cultură.

La slujbă au participat şi persoanele cu dizabilităţi, pentru care Sf Liturghie a fost transpusă în limbaj mimico-gestual.

La momenul liturgic cuvenit, pc diacon Gabriel Petcu a primit hirotonia întru preot pe seama parohiei Vişani, protopopiatul Făurei, judeţul Brăila.

Ca în fiecare an, o parte din elevii Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin“, ai Şcolii Gimnaziale Nr. 25 şi ai Grădiniţei „Elena Doamna“ din Galaţi au participat la Sfânta Liturghie, însoţiţi de cadrele didactice.

Cu acest prilej, tinerii elevi de la Liceul de Arte au organizat şi o expoziţie de icoane pictate de ei în cadrul cercului de pictură organizat la parohie, iar Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian i-a binecuvântat şi le-a oferit daruri.

Totodată, ierarhul a oferit daruri şi persoanelor cu dizabilităţi.

Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala agapă frăţească, membrii Consiliului şi Comitetului parohial pregătind pachete cu alimente pentru toţi credincioşii prezenţi, dar şi pentru cei bolnavi, nedeplasabili, aflaţi în evidenţele speciale ale parohiei.

***

Biserica „Vovidenia“ ocupă un loc aparte în istoria oraşului Galaţi, întrucât aici deputaţii unionişti de la 1859, împreună cu viitorul domnitor Al. I. Cuza (pe atunci, pârcălab de Galaţi) şi Costache Negri, au depus jurământ că vor fi credincioşi cererilor celor care i-au ales pentru a înfăptui Unirea.

Biserica, ctitorită de banul Ion Cârja este construită în plan triconc cu elemente arhitecturale şi decorative specifice arhitecturii religioase moldoveneşti. Pronaosul este acoperit cu o boltă în leagăn, iar naosul este acoperit de turla Pantocratorului, care se micşorează treptat prin arce dublou.A fost sfinţită în anul 1790 de către protopopul G. Avram.

În timpul revoluţiei lui Tudor Vladimirescu din anul 1821, biserica a fost arsă de către turci, împreună cu alte sfinte lăcaşuri din Galaţi. A fost nevoie urgentă de reparaţii, iar după ample lucrări de restaurare, va fi resfinţită în anul 1823 de către Episcopul Gherasim Clipa al Romanului.

Până în anul 1863, biserica „Vovidenia“ a servit drept catedrală pentru oraşului Galaţi.

În anul 1863, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi doamna Elena Cuza au participat la slujba de Paşti la biserica „Vovidenia“. De asemenea, în data de 2 mai 1865, în prezenţa familiei domnitorului, doamna Sultana Cuza, mama domnitorului Al I Cuza, este înhumată în curtea bisericii. Abia în luna mai 1873, osemintele sale vor fi strămutate la domeniul Ruginoasa.

În perioada 1951-1952 biserica a fost  consolidată cu stâlpi şi centuri din beton, ca urmare a degradărilor provocate de cutremurul din anul 1977, iar în 1986 a fost refacută turla.






Sursa: www.edj.ro