Atunci e mai fierbinte dragostea, când tinerii se căsătoresc curați la suflet și la trup

83

Când vine timpul să intre în viață, însoară-l numaidecât. Nu aștepta să facă armata sau să capete vre-o slujbă. Nu amâna căsătoria lui până atunci. Ci, mai întâi, educă-i sufletul și, după aceea, îngrijește-te de măririle lumești. Crezi că e de puțin folos căsătoriei ca să se însoare neprihănit cu o fecioară? Este de mare folos nu numai pentru castitatea tânărului, dar și pentru castitatea soției. Nu va fi oare atunci mai ales dragostea lor mai curată?

Dar ceea ce este mai mult este faptul că Dumnezeu va fi cu mai multă îndurarea față de această căsătorie și o va umple de nenumărate binecuvântări, când soții vor trăi așa cum El a poruncit. Dumnezeu va face ca bărbatul să aibă necontenit în inima sa dragoste față de soția lui și să fie stăpânit de această dragoste, încât să nu se mai uite la altă femeie.

 

Nimic nu-l împodobește atât pe tânăr cât îl împodobește cununa cumințeniei, căsătoria lui, neîntinat de desfrânare. Când sufletul tânărului  nu-i pângărit de desfrânare, când nu e stricat, când tânărul nu cunoaște altă femeie decât femeia cu care s-a căsătorit, atunci și femeia lui îi este mai dragă. Atunci e mai fierbinte dragostea dintre soț și soție, atunci e mai curată iubirea lor, atunci prietenia dintre ei e mai mare, când tinerii se căsătoresc curați la suflet și la trup. Căsătoriile de acum nu sunt căsătorii, ci neguțătorie de bani, târg. Te întreb: la ce mai folosește căsătoria dacă tânărul și înainte de căsătorie a trăit în desfrânare și dacă se uită la altă femeie și după căsătorie? Osânda îi e mai mare, păcatul de neiertat de se duce la desfrânare și face adulter când are femeie în casă. Că adulter face de se duce, chiar după ce s-a căsătorit, la o femeie desfrânată. Și asta o face, adică se duce la femei stricate și după ce s-a căsătorit, pentru că înainte de căsătorie n-a trăit în curăție sufletească și trupească. Din pricina aceasta sunt certurile în casă, bătăile, stricările de case și sfezile din fiecare zi. Din pricina aceasta dragostea bărbatului pentru soție se micșorează și se vestejește, pentru că pe bărbat îl slăbește petrecerea lui în casele de desfrâu.

Dacă bărbatul ar fi fost învățat de tânăr să trăiască în curăție sufletească și trupească, atunci femeia lui ar fi mai dorită decât toate; ar privi-o cu multă dragoste, ar trăi în înțelegere cu ea, iar în casă ar fi pace și unire și toate ar merge din plin.

Sursa: ortodox.md