Atât cât va fi o Liturghie pe pământ, Antihrist nu va veni!

62

Când vor stinge toate candelele de pe pământ, când se vor pustii toate altarele, atunci va veni Antihrist. Până când există o candelă în fața icoanelor lui Hristos, până când există un altar, până când există o Liturghie, până când există un Doamne miluiește, nu poate veni Antihrist. Nu se poate statornici. Masoneria e foarte neputincioasă. Dumnezeu, ne spune psalmistul, râde de cei care se luptă împotriva Sa (cf. Ps. 2, 4).

Astea sunt niște minciuni – că poți să-L biruiești pe Dumnezeu din ceruri. Forțele întunericului sunt acelea care trebuie biruite de noi prin rugăciune, prin post, prin asceză, prin sfințenie, prin gândurile bune. Un gând bun, fraților, poate dărâma puterea iadului. Vorba ta bună, închinăciunea pe care o faci înainte de a te așeza în pat, toate sunt importante. Prin toate acestea biruim; suntem, cu ajutorul lui Dumnezeu, mai puternici decât iadul.

Arhiepiscop Iustinian Chira, Trăiți frumos și-n bucurie, în vol. Crinii Țarinii II, Mănăstirea Putna, Edit. Nicodim Caligraful, 2014, p. 101