Ascultarea este foarte importantă pentru oameni!

95

În Povestire pe scurt despre fericitul Dositei se vorbește despre acest Dositei care era militar, pe lângă un mare demnitar, în timpul Imperiului Bizantin. Și era foarte agreat și foarte simpatizat la casa demnitarului. Dositei a tot auzit el de niște soldați care voiau să plece la Locurile Sfinte și a cerut voie ca să-l lase și pe el să plece. Mai-marele casei l-a dat pe mâna unui comandant, căruia i-a zis: „Îl iei cu tine la Locurile Sfinte și ai grijă de el”. L-a luat pe băiat îmbrăcat militar și apoi au umblat prin Țara Sfântă. Ajungând la Ghetsimani, a văzut într-o pictură teribilă, pe un perete întreg, cum erau reprezentate muncile iadului. Și el se tot uita, dar nu pricepea nimic, pentru că era crescut între militari care nu prea știu multă teologie. Și se întreba: „Ce-o fi aici?” Lângă el a apărut atunci o femeie cuviincioasă care a început să-i explice pictura aceea. Tânărul, înfiorat, i-a spus: „Dar ce trebuie să fac pentru a scăpa de iad?” Ea i-a răspuns: „Să te rogi mereu, să postești și să nu mănânci carne”. Și imediat Doamna a dispărut. Era chiar Maica Domnului. El a început să împlinească aceste sfaturi, iar tovarășii lui i-au spus în cele din urmă:

– Lasă-ne în pace, că noi suntem militari, cu apucăturile noastre. Vezi-ți de treabă și du-te la mănăstire.

– Dar ce-i aia mănăstire?

Și așa a ajuns Dositei la mănăstire, ucenic al avvei Dorotei. Pentru Dositei ascultarea era legea supremă. I-a dat cineva un cuțitaș foarte frumos și era încântat tânărul, mai ales că avea ascultarea de infirmier. S-a dus la avva și i-a zis:

– Uitați ce am primit! E foarte bun pentru operații. Avva Dorotei i-a răspuns:

– Nu ți-e rușine? Cum adică? Ți-ai făcut un dumnezeu dintr-un cuțitaș. Ia să nu mai pui niciodată mâna pe el.

Și Dositei a făcut ascultare de părintele său. Toți care lucrau la bolnița mănăstirii puteau să folosească cuțitașul, numai Dositei nu avea voie și nu se tulbura de acest lucru.

Altădată, când se mai enerva pe bolnavi, zicea: „L-am supărat pe Hristos”. Se ducea la chilie și începea să plângă. Ceilalți părinți îl anunțau pe avva Dorotei, care se ducea imediat și-l vedea pe ucenicul său cum plângea. Atunci îi spunea: „Ce-ai făcut, păcătosule? Iar L-ai supărat pe Hristos? Ți-am spus că dacă-l superi pe un om, pe Hristos Îl superi. Ei, acum gata, gata, du-te la ascultare, te-a iertat Hristos, fiindcă te-am iertat eu. Du-te, gata!” Iar Dositei se ridica ușurat și mergea la ascultare. La un moment dat ucenicul s-a îmbolnăvit grav și a murit.

După un timp oarecare, a venit la mănăstire unul dintre marii Bătrâni, dintre Sfinții Părinți. Acesta s-a rugat ca să-i vadă pe sfinții care au viețuit mai înainte în acea mănăstire. Atunci era mai ușor de a face legătura cu lumea duhovnicească, acum nu mai avem puterea să vedem lucrurile mai presus de fire. Suntem mai bădărani, mai reci, mai aproape de pământ. Deci s-a rugat Bătrânul și a văzut ceata sfinților, iar între ei a văzut pe unul mai tânăr. Și a întrebat Părintele: „Cine este acel tânăr pe care l-am văzut între Sfinții Părinți?” După ce l-a descris pe tânăr, ceilalți frați și-au dat seama că era vorba de Dositei. Atunci cu toții au dat slavă lui Dumnezeu! Iată cum, prin ascultare, tăierea voii și răbdare, chiar într-un timp scurt, a ajuns alături de marii nevoitori.

Arhiepiscop Iustinian Chira, Trăiți frumos și-n bucurie, în vol. Crinii Țarinii II, Mănăstirea Putna, Edit. Nicodim Caligraful, 2014, p. 35-37