Ascultarea de părinți și minunea Sfintei Liturghii

229

Era un om care a fost foarte credincios; îl chema Iulian. Şi i-a murit soţia omului şi a sărăcit tare la bătrâneţe şi avea un singur fecior, cu numele Teofil. Aproape de bătrânul Iulian era un boier care avea două curţi şi două moşii mari. Boierul avea iazuri cu peşti, avea livezi, vii, herghelii de cai, vaci, porci, cârduri de păsări, mă rog, două curţi mari avea el. Şi boierul avea zeci de robi, cum era înainte, dar pusese ochii pe Teofil, feciorul bătrânului, că era şi priceput şi înţelept şi cuminte şi crescut cu frica de Dumnezeu. Şi de multe ori boierul îi spunea moşului Iulian: – Moşule, nu vrei să-mi vinzi rob băiatul matale, că ai să trăieşti şi dumneata ca boierii? Îţi fac casă şi-ţi dau bani şi cutare. Omul era sărac şi numai pe acest băiat îl avea. Şi-i spune odată, într-o seară, băiatului: – Dragul tatii, măi Teofil, vezi cât de săraci am rămas! Boierul ăsta îmi spune de multe ori să te vând rob la el – că atunci se cumpărau robi, pe care voiau –, dacă te vând pe tine rob, are să- mi dea tot ce-am nevoie. Pe lângă tine am să trăiesc şi eu foarte bine. Că vrea să te aibă rob de încredere în casă, în curte; nu aşa pe la vite. Vrea să te aibă ca pe băiatul lui – că boierul nu avea copii. Dar băiatul a primit ascultarea de părinţi cu dragoste şi a zis: – Tată, pentru dragostea matale, ce nu fac eu? Numai mata mai eşti în lume, că mama a murit. Vinde-mă rob! Să mă vinzi rob, că eu cu toată dragostea vreau să fiu rob, ca să văd că trăieşti bine la bătrâneţe, că Dumnezeu mi-o purta de grijă. Atunci tatăl său, când a văzut ascultarea băiatului, i-a zis: – Măi, dragul tatei, am să-ţi spun şi eu un sfat. Eu te vând rob, el a zis că-mi dă bani mulţi şi avere, dar tu să păzeşti un lucru: Cât vei trăi tu, în timpul Sfintei Liturghii, Duminica, să nu călătoreşti, şi să mergi regulat la biserică! i-a zis bătrânul băiatului Teofil. – Dar de ce, tată? – Uite ce! Şi eu am învăţat de la alţi bătrâni, că în timpul Liturghiei nu se călătoreşte. Dacă mă asculţi, de mari primejdii ai să scapi tu şi mare cinste ai să câstigi în lumea asta şi-n cealaltă. – Bine, tată! S-a dus moşneagul şi a grăit cu boierul: – Uite, m-am sfătuit cu băiatul, că dacă n-ar fi vrut el nu aş fi putut să-l vând, şi vrea să se vândă rob, ca să mă ajute la bătrâneţe. Boierul avea robi mulţi, dar nu avea copii deloc. Şi-i spune soţiei: – Ştii ce? Băiatul acela cuminte, evlavios, ascultător, care vine pe la noi – că el se ducea de mai lucra pe la boier –, l-am cumpărat rob. Bucuria ei! – Da! Acela-i bun! Acela-i toată nădejdea, că tatăl lui este credincios. Tot timpul merge la biserică. S-a dus bietul Teofil rob la boier! Iar boierul l-a umplut de avere pe tatăl lui. I-a dat vite, i-a dat haine, i-a dat bani. Îl avea, mă rog, nu ca pe-un rob, ci ca pe băiatul lui, ca pe unul de mare garanţie. Că ştia că-i băiat gospodar şi numai pentru sărăcie l-a vândut tatăl său. Şi a stat rob Teofil la acest boier mai mulţi ani. Şi odată, boierul trebuia să plece de la curtea asta cu trăsura la cealaltă, şi a uitat geanta cu actele acasă. Şi pe Teofil îl avea ca pe băiatul lui; îl lua în trăsură, că băiatul era deştept, ştia să scrie, ştia să socotească, şi îi spune: – Măi, Teofile, du-te repede acasă, că am uitat geanta cu actele – cu ce avea el acolo, bani, ce-o fi având! – Da, cucoane, mă duc! S-a dat jos din trăsură şi a fugit înapoi spre casă. Când s-a dus el să ia geanta boierului de acasă, cucoana lui, fiind desfrânată, trăia cu un rob de-al ei. Teofil, când a venit, a intrat, a luat geanta de pe masă şi a plecat. Dar el n-a observat ce făcea soţia stăpânului, ci credea că doarme singură. Ce-a zis femeia: – Vezi că boierul m-a prins cu tine în păcat! De aceea a trimis pe Teofil înapoi, ca să fie sigur. Mi se pare că a observat el că noi trăim amândoi! – Ce-i de făcut acum? a zis sluga vinovată. – Ştii ce-i spun? a zis ea. Dacă nu-i taie capul lui Teofil, nu mai trăiesc cu dânsul! Am să-i spun soţului că, atunci când l-a trimis înapoi după geantă, a abuzat de mine; şi dacă nu mă luptam cu el, mă batjocorea. Aşa a şi făcut. Dar să vezi ce înseamnă ascultarea de părinţi şi ţinerea cu sfinţenie, ca în timpul Sfintei Liturghii să nu fie pe drum, cum l-a învăţat tatăl său. Atunci cucoana îi trimitea soţului ei o scrisoare prin robul cel vinovat care trăia cu dânsa. În scrisoare scria: „Aşa mă jur pe Dumnezeu. Uite, Teofil, robul tău, în care tu ai atâta încredere, când l-ai trimis înapoi după geantă, a tăbărât pe mine să mă batjocorească. Şi dacă nu mă luptam cu el, mă batjocorea. Dacă nu-i tai capul şi să-l trimiţi la mine, eu îmi iau averea şi te las singur!” Boierul, când a auzit, s-a minunat: „Cum, măi, Teofil!?” – că avea mare încredere într-însul. N-a cunoscut ce viclenie a făcut cucoana lui, ca să-i taie capul lui Teofil. Şi-i scrie un plic înapoi soţiei, prin alt rob. „Eu am doi călăi, care au tăiat mai mulţi robi ce făceau spargeri. Mâine dimineaţă îi aduc la curte cu sabia trasă. Trimite-l pe Teofil! Fă-ţi treabă că-l trimiţi cu ceva, că eu am dat ordin călăilor, când vine dimineaţa, jos capul. Să mi-l aducă mie şi eu ţi-l trimit. S-a pus la cale tăierea capului lui Teofil cel nevinovat. Teofil nu ştia nimic, săracul. Nici nu era vinovat, nici nu ştia că este pus capul lui pentru tăiere. Ce face cucoana? Dimineaţa îi dă un plic pecetluit, cu alte cuvinte şi-i zice: – Teofile, te duci până la curte la boier! – Da, cucoană, mă duc! El nu ştia nimic. Era ascultător. Nu ştia că acolo îl aşteaptă sabia. Era gata să-i împacheteze capul, să-l trimită boierului la soţie. Când l-a trimis era Duminică. Şi, mergând cu plicul, de la curtea asta până la cealaltă, a auzit clopotul la o biserică, că începe Sfânta Liturghie. El ţinea minte ce i-a zis bietul tată, bătrânul Iulian, care murise: „Duminica să nu călătorească în timpul Sfintei Liturghi, a spus că de mare cinste o să mă învrednicesc şi o să mă scoată Dumnezeu din mari primejdii”. Şi ce-a zis: „Nu. Întâi stau la Sfânta Liturghie şi după Liturghie m-oi duce, chiar de m-ar pedepsi boierul. Tata aşa a zis când m-a vândut rob aici, ca în timpul Liturghiei, Duminica, să nu călătoresc!” A intrat bietul Teofil în biserică, căci de-abia începuse slujba, şi a ascultat toată dumnezeiasca Liturghie; a ascultat predica şi asta până ce-a luat anafură. Ce-a făcut cucoana când a văzut că nu mai vine capul lui Teofil? „Uite, l-am trimis de dimineaţă, şi acum este ora 12!” Căci stătuse la Liturghie. Şi ce zice robul cel vinovat? – Cucoană, mă duc eu să-i aduc capul! Poate l-a tăiat boierul şi n-are cine-l aduce. – Du-te! Şi-l trimite pe cel vinovat să-i aducă capul lui Teofil. Dar el era în biserică şi nu ştia nimic. Când ajunge ăsta cu scrisoarea acolo – gealaţii aşteptau să vină şi se întrebau de ce nu mai vine, căci primiseră ordin de la boier: „Care vine întâi dimineaţa aici, jos capul! Spălaţi-l de sânge, îl împachetaţi şi-l trimiteţi sus la mine”. Dar vine ăsta vinovat. Ei, când l-au văzut cu scrisoarea, l-au întrebat: – De ce ai venit? – Am treabă la boier. L-au luat deoparte, i-au tăiat capul – celui vinovat –, l-au spălat de sânge, l-au împachetat şi l-au trimis sus la boier. Boierul se gândea acum prin cine să trimită capul. Credea că-i al lui Teofil. Iată vine şi Teofil de la biserică. – Cucoane, ţi-am adus de la cucoană o scrisoare! – Dar cum vii tu acum? – Cucoane, să mă iertaţi, am pornit dimineaţă, dar am stat la Sfânta Liturghie, că aşa a zis tata când m-a vândut rob aici la dumneata: „Duminica în timpul Sfintei Liturghii să nu pleci nicăieri şi să stai la Liturghie, orice ar fi”. Şi am stat la Sfânta Liturghie. Să mă iertaţi că am ajuns mai târziu! Pe boier l-au cuprins lacrimile. S-a gândit că nu-i vinovat. – Ia pachetul ăsta – el nu ştia ce are într-însul –, şi du-l la cucoană! Şi-i scrie şi o scrisoare. „Ia seama că judecăţile lui Dumnezeu sunt aici! L-ai trimis pe Teofil şi el a stat la Liturghie. Apoi ai trimis pe altul! Şi i s-a tăiat capul aceluia, căci Teofil a stat la biserică. Eu nu cred că omul acesta-i vinovat”. Dar nici boierul nu ştia că cel trimis este sluga care trăia cu dânsa. Şi când a ajuns Teofil la cucoană, ea îl întreabă: – Dar cum de vii tu acum? – Cucoană, să mă iertaţi! – Ce aduci acolo? – Mi-a dat boierul un pachet. A spus să vi-l dau dumneavoastră. El sincer nu ştia ce are în pachet; că are capul celui vinovat. Dar ea a rămas uimită. – Dar când ai ajuns acolo? – Să mă iertaţi, cucoană, mata m-ai trimis dimineaţă, dar eu am stat la dumnezeiasca Liturghie într-un sat. Şi am întârziat şi am ajuns cam târziu. Daţi-mi canon, pedepsiţi-mă, dar mie aşa mi-a zis tata, când m-a vândut rob la dumneavoastră, ca în timpul Sfintei Liturghii să nu călătoresc niciodată. Şi atunci, cât era ea de rea, a văzut judecăţile lui Dumnezeu. Dar nici ea nu ştia a cărui cap s-a tăiat. Se duce ea într-o cameră repede să vadă ce-i în pachet, şi vede capul robului care a trăit cu dânsa. Atunci a zis: „Aici sunt judecăţile lui Dumnezeu”. A început a plânge şi a chemat pe boier. – Vino repede la curte, aici la noi! Vine boierul şi-l întreabă. – Ce-ai făcut, boierule? – Nici eu nu ştiu. – Uite ce s-a întâmplat! zice cucoana. – Nu ştiu al cui cap a fost ăsta! L-am împachetat… Al cui cap este? Atunci ea a spus adevărul. – Domnul meu, am să-ţi spun adevărul! Eu, ticăloasa şi necurata, sunt vinovată aici. Dumnezeu l-a scos pe Teofil pentru nevinovăţia lui. El niciodată, de când este la noi, n-a făcut o glumă cu mine, nici n-a zâmbit măcar. Totdeauna a fost cinstit şi harnic şi curat cum ştii. Eu, păcătoasă, am trăit cu robul ăsta, căruia i-ai tăiat capul, trei ani de zile. Şi dacă vrei, iartă-mă, că-ţi dau toată averea şi mă duc la o mănăstire să mă fac călugăriţă, că mă tem să nu mă ajungă urgia lui Dumnezeu, că am vrut să-i tai capul unui om sfânt. Dacă vrei să mai stau cu tine şi mă ierţi, bine, iar dacă nu, eu plec; îţi dau toată averea şi mă duc la mănăstire. Boierul a zis: – Vezi ce-a făcut Dumnezeu cu Teofil? Măi femeie, nu te duce la mănăstire! Ai greşit şi tu, dar să ne temem de Dumnezeu! Pentru că vezi cum scoate Dumnezeu un tânăr nevinovat? Ai văzut ce înseamnă copil crescut în frica lui Dumnezeu? Mai bine decât să te duci tu la mănăstire, hai să înfiem pe Teofil, fiu al nostru! Vezi cât este de cinstit? – Hai, şi eu vreau! Îl trecem pe numele nostru, să-i trecem averea toată lui, că numai ăsta ne pomeneşte pe noi şi ne face pomenire. Vezi câtă frică de Dumnezeu are? Că eu am trimis să-i taie capul şi el a adus capul celui vinovat înapoi. Şi l-a chemat boierul pe Teofil şi i-a zis: – Teofile, uite, vrei să te trecem pe numele nostru şi să te înfiem? – Cucoane, cum credeţi! Eu sunt rob deocamdată. Faceţi ce vreţi cu mine. Dacă vreţi să mă înfiaţi, să mă lăsaţi să cred în Hristos, să-mi fac rugăciunile şi să mă duc la biserică! – Pentru aceea vrem să te înfiem! Căci crezi în Hristos şi te temi de Dumnezeu! Nu i-au spus taina ce s-a întâmplat. A aflat-o el mai târziu, dar atunci n-a ştiut-o. Şi l-au înfiat şi i-au dat cu acte amândouă curţile după moartea lor şi toată averea şi moşiile şi tot ce-a avut boierul. Şi aşa pe bietul Teofil, care a ascultat de părinţii lui şi n-a călătorit Duminica în timpul Sfintei Liturghii, l-a păzit Dumnezeu de tăierea capului şi a căpătat şi cinste de la boier şi a rămas proprietar peste toate averile lor, iar dincolo s-a dus în împărăţia cerurilor. Aşa ştie Dumnezeu să cinstească pe cei ce se tem de El şi ascultă de părinţi. Amin.

Din: „Ne vorbește Părintele Cleopa Ilie”, Volumul 6, p. 109-117