Aşa să-i spui egumenului: ”A venit Hristos la tine şi nu L-ai primit!”

64

Era un egumen vestit de la o mănăstire cu mulţi călugări. Acesta la început era foarte milostiv şi iubitor de săraci. Pe toţi care băteau la poarta mănăstirii îi primea, îi ospăta, vorbea cu ei şi le dădea cele de nevoie. Mai târziu a devenit iubitor de cinste omenească şi a părăsit milostenia şi pe săraci. Se împrietenise cu oameni bogaţi, cu dregători şi boieri, cărora zilnic le dădea ospeţe şi se îndeletnicea numai cu ei. Iată odată a venit la poarta mănăstirii un bătrân sărac şi i-a spus portarului: „Părinte, spune-i egumenului că a venit un frate de-al lui de departe cu multă osteneală şi doreşte să vorbească cu dânsul”. S-a dus portarul mănăstirii, dar egumenul ospăta şi vorbea cu bogaţii.

Când i-a spus, a răspuns cu asprime portarului: „Nu mă supăra acum. Nu mă vezi vorbind cu oamenii? Pentru ce ai slobozit pe acest sărac în mănăstire?” Auzind acel sărac nu s-a tulburat, ci a stat în aşteptare la poartă până seara. După cinci ceasuri a venit la egumen un oarecare om bogat şi l-a întâmpinat egumenul la poartă. Atunci i-a spus săracul acela: „Am a-ţi spune un cuvânt, părinte”. Dar egumenul nu l-a băgat în seamă, ci l-a lăsat la poartă şi s-a dus la cină cu bogatul. Apoi iar l-a petrecut până la poartă şi nu a luat în seamă rugăciunea săracului aceluia.

Deci, înserându-se şi văzând el că nu-l primeşte egumenul, s-a apropiat de portar şi i-a zis: „Aşa să-i spui egumenului: A venit Hristos la tine şi nu L-ai primit! Deci, întrucât cauţi cinste omenească, iată, de acum voi trimite la tine pe cei bogaţi şi puternici din toată ţara aceasta, că lucruri pământeşti doreşti, dar bunătăţile Mele nu le vei vedea!” În clipa aceea s-a făcut nevăzut. Era Iisus Hristos în chip de sărac!

Să învăţăm de aici, părinte, ce mare putere are milostenia la săraci pentru mântuirea noastră. Că odată cu săracul vine şi Hristos la uşa noastră. Deci, cei care avem câte ceva, să le dăm, ca să nu plece de la noi întristaţi. Iar cei care nu au, să-i mângâie măcar cu un cuvânt şi să se roage pentru ei. Să ne amintim de părintele Vichentie Mălău, mare duhovnic la Secu şi Agapia. Când venea câte un sărac la chilia lui şi nu mai avea ce să-i dea, se ducea pe la părinţi sau maici şi le zicea: „Vă rog, împrumutaţi-mă cu o sută de lei, că a venit Hristos la mine şi nu am ce să-I dau!” Aşa făceau părinţii noştri. Aşa să facem şi noi! Săracii sunt mântuirea noastră!

„Ne vorbește Părintele Cleopa Ilie”, Volumul 5, p. 135-137