„Antihristul va lucra prin propriile noastre patimi”

45

Mulți spun că vor veni războaie și vom fi strâmtoraţi din toate părţile și „ce-o să facem, că nu va fi nici o scăpare cu toată aparatura aceasta. Căci Antihristul va lucra și prin tehnica modernă”. Dar dacă cerem de la Dumnezeu înţelepciune şi avem nădejde şi credinţă în Dumnezeu, o să ne dea El în momentul şi clipa aceea exact ce trebuie să facem, fără să ne gândim noi prea mult, să calculăm sau să ne documentăm.

La timpul prigonirii îţi va da Dumnezeu în minte exact ce trebuie să faci. Nu vor mai fi prigoniri cum au fost, pentru că nu-i convine Antihristului să mai nască mulţi mucenici. Dar va lucra prin propriile noastre patimi.

„Luxul naşte multe griji, mult stres și îţi ocupă și timpul pentru rugăciune”

Prin toată tehnica aceasta modernă se va ști ce-am făcut, toată istoria şi prezentul, și va lucra cu oamenii prin şantaj. Prima dată îi îndeamnă la trândăvie, să nu mai lucreze, oferindu-le tot felul de aparaturi, ca să nu mai muncească prea mult; să fie comozi şi chiar hrăniţi bine. Iar apoi vor veni crizele şi lipsurile. Şi omul, dacă va fi învăţat cu tot felul de luxuri, va fi destul de greu să dea înapoi. Să ai maşină, să ai totul aranjat, apoi deodată, să trăieşti ca pustnic – destul de greu. N-ai antrenament.

Sfinţii Părinţi spun să ne simplificăm viaţa, pentru că altfel n-o să mai facem faţă în vremea aceea. Să mergem măcar pe o cale de mijloc, nu neapărat să trăim ca nişte pustnici din vechime. Pentru că, vedeţi, şi luxul naşte multe griji, mult stres, îţi ocupă timpul. N-ai timp de rugăciune sau dacă ai timp, o faci prea repede, că trebuie să faci nu ştiu ce altceva, şi atunci omul devine robot.

Sursa: doxologia.ro